Modelul este atât de rar, încât au mai rămas doar 4 exemplare complete în lume, iar Ralph Lauren îl are pe cel mai bun dintre ele. Maşina din acest imagini e una care are motorul şi scheletul original, dar caroseria e recreată în conformitate cu originalul, dar e reprodusă mai târziu, totuşi.
Caroseria are o metodă profilare curioasă pe centrul său, de-a lungul ei, cu o istorie curioasă. Pe atunci Bugatti voia să folosească un aliaj numit elektron la construcţia caroseriei, cu mult magneziu în el, care era uşor şi care era folosit şi la Tatra T87. Dar sudarea elektronului era foarte anevoioasă, motiv din care s-a optat pentru această construcţie, unde caroseria trebuia capsată. Ulterior, Bugatti a decis să folosească aluminiu în construcţie, dar acea fâşie metalică a fost lăsată.
Motorul e o adevărată operă de artă. Are 8 cilindri în linie, ceea ce pare, astăzi, ceva aproape incredibil, dar era firesc pentru Bugatti în acele timpuri. Motorul are doar 3,3 litri şi dezvoltă circa 170 CP fără compresor mecanic şi 200 CP cu compresor. Pentru anul 1937 şi pentru o maşină uşoară, e fabulos!
Arborii cu came sunt puşi în mişcare prin roţi dinţate, nu prin lanţuri. E un sistem scump în producţie, însă asigură precizia motorului în timp şi durabilitate. Capota, apropo, e una de tip fluture, din cauza aceleaşi linii centrale.
Iar sunetul motorului e foarte special, la turaţii joase amintind de camioanele pe benzină. Însă la turaţii mai mari, arată o latură acustică puţin cunoscută. La cât de puţine maşini de acest fel mai există în lume, e firesc să fie un sunet care se face auzit rar.
Vezi totul în video-ul de mai jos:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!