Chetuielile includ și flori livrate pentru activități protocolare, care se desfășurau uneori în clădirea Președinției. Potrivit consilierei Cristina Bujor, cheltuielile prezentate pentru anul 2019 sunt cele suportate de Guvernul Filip. Staff-ul Maiei Sandu a precizat că acele contracte de livrare de flori moștenite de la fosta guvernare au fost încheiate.
Chletuieli pentru flori / Sursa:Cristina Bujor/ GuvernConsilierul Maiei Sandu, Artur Mija, a declarat că în perioada Guvernului Filip, în fiecare dimineață erau livrate flori în anticamera prim-ministrului.
„Exista contract cu un furnizor de flori vii. În fiecare dimineață acest furnizor aducea flori la etajul cinci. Erau amplasate pe masa din anticameră a prim-ministrului, în alte birouri. Doamna care făcea în fiecare dimineață curățenie realiza că buchetul acela de flori costa mai mult decât salariul ei lunar, lucru absolut inadmisibil”, a spus Artur Mija.
Buchetul din imagine este amplasat în mijocul unei mese rotunde la care au loc întâlniri oficiale, în incinta Guvernului. Potivit Cristinei Bujor, acest tip de aranjament floral va fi păstrat și de actuala guvernare, întrucât masa respectivă prevede amplasarea unei unități de decor în mijloc.
Buchet de flori amplasat la o masă de convorbiri din clădirea Guvernului / Sursa:GuvernDetaliile despre cheltuielile fostei guvernări au fost oferite în cadrul unei excursii la etajul cinci al clădirii Executivului, organizate de Maia Sandu. Potrivit Maiei Sandu, cheltuielile pentru mentenanța clădirii Executivului au crescut de la un milion de lei anual în perioada anilor 2013-2016, până la 28 de milioane de lei în anul 2017 și 23 de milioane de lei, în anul 2018.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!