Urât de ultraconservatori și o ţintă obişnuită a atacurilor cu tentă antisemită, George Soros a început să creeze în anii 1980 o reţea de fundaţii („Open society foundations” sau OSF) care investeşte în lumea întreagă în diverse cauze, reforme economice şi judiciare, în drepturile minorităţilor şi ale refugiaţilor, dar şi în libertatea de exprimare, scrie News.ro.
La 92 de ani, şi-a propus să-i predea controlul organizaţiei sale fiului său în vârstă de 37 de ani. În afară de Alexander, Soros mai are alți patru copii.
Inițial, Soros spusese că nu vrea ca rețeaua OSF să fie preluată de unul dintre copiii lui, potrivit Reuters, dar acum miliardarul și-a motivat decizia menționând că Alexander „o merită”.
Într-un interviu cu WSJ publicat duminică, Alexander explică faptul că este „mai politic” decât tatăl său şi că îl îngrijorează ideea că fostul preşedinte republican Donald Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024. „Mi-ar plăcea să văd că banii nu joacă un rol atât de important în politică, dar atâta timp cât cealaltă parte o va face, va trebui să continuăm să o facem şi noi”, a spus el.
Sub conducerea sa, OSF ar trebui să continue pe aceeaşi cale: sprijin pentru democraţii, pentru personalităţile politice americane de stânga, dar şi să se implice în alte cauze, precum dreptul la avort sau egalitatea de gen.
Alexander Soros a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al fundaţiilor în decembrie şi acum conduce activităţile politice în cadrul „super-PAC”, structură care plăteşte fonduri pentru campaniile candidaţilor politici.
Potrivit Forbes, averea lui George Soros este estimată la 6,7 miliarde de dolari, în timp ce rețeaua de fundații pe care Alexander urmează să o conducă deține fonduri în valoare totală de 25 de miliarde de dolari.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!