„Astăzi, 21 noiembrie 2019, „elita” raionului Strășeni și-a ales conducerea - Pavel Tamaciuc, susținut de 17 consilieri raionali: Platforma DA, făcând coaliție cu Partidul Șor, PD și asistați de PSRM”, a anunțat primărița municipiului Strășeni, Valentina Casian, pe pagina sa de Facebook.
Valentina Casian / Sursa:facebook.com/casian.valentina„Un grup de indivizi (4 membri din 5 ai Platformei DA), alimentați, fără verticalitate, prin viclenie, jocuri politice, care în campania electorală din octombrie curent au semnat o Declarație (semnatar Pavel Tamaciuc), trădând alegătorul, a decis soarta întregului raion!!!”, a mai adăugat Valentina Casian.
Și vicepreședintele Platformei DA, Alexandr Slusari, s-a arătat indignat de felul în care a fost ales președintele raionului, chiar dacă acesta face parte din formațiunea pe care o reprezintă. „Azi, la Strășeni, în pofida poziției centrului, patru consilieri de la Platforma DA au votat alături de PD, PSRM și partidul Șor președintele raionului. Acest lucru s-a produs în situația când azi dimineață, după o lună de negocieri grele, blocaj și contradicții majore, a fost identificată o alternativă pentru alianță între forțele proeuropene și democratice. Acest vot de azi nu mă reprezintă”, a menționat Slusari.
Alexandr Slusari / Sursa:facebook.com/alexander.slusariUNIMEDIA amintește că anterior, începând cu 16 iulie 2015, președinte al raionului Strășeni a fost Mihai Popa, reprezentant al Partidului Democrat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!