Amenințarea transmisă de Budapesta vine la mai puțin de o zi după ce Olanda a anunțat că nu se mai opune ca Bulgaria să adere la spațiul Schengen.
Ministrul de externe Peter Szijjarto a declarat, potrivit unui comunicat de presă, că Ungaria a transmis clar Bulgariei că va interzice intrarea în UE dacă taxa pe principala rută de import de gaz a Ungariei va rămâne în vigoare.
„Le-am spus clar bulgarilor că, dacă mențin această taxă pentru mult timp, dacă pun în pericol siguranța aprovizionării cu energie a Ungariei pentru mult timp, atunci ne vom opune prin veto intrării lor în Schengen", a declarat Szijjarto.
El a declarat că Ungaria va renunța la veto imediat ce taxa de tranzit va fi abrogată.
În timp ce țările vest-europene au făcut eforturi mari pentru a se debarasa de gazul rusesc, Ungaria, care nu are ieșire la mare, a primit 4,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an de la Rusia în cadrul unui acord semnat în 2021, în principal prin Bulgaria și Serbia.
Bulgaria a anunțat de la începutul acestei săptămâni că a decis să amâne colectarea noii taxe, pentru a nu periclita dorita aderare la spaţiul Schengen.
Conform unei noi legi, care a fost publicată în octombrie în Monitorul Oficial din Bulgaria şi care a intrat în vigoare imediat, se introduce o taxă de 20 de leva (10,76 dolari) pentru fiecare megawatt oră de gaz provenit din Rusia.
Este echivalentul a aproximativ 20% din preţul de referinţă la gaze naturale la Bursa de la Amsterdam. Taxa urmată să fie plătită de gigantul rus Gazprom.
Ungaria, ţară care depinde de gazele ruseşti care trec prin Bulgaria, a spus că măsura autorităţilor de la Sofia este ilegală şi vrea ca Uniunea Europeană să demareze o investigaţie. Serbia şi Macedonia de Nord şi-au exprimat şi ele îngrijorări cu privire la taxa din Bulgaria.
Premierul bulgar a spus joi că Ungaria a avertizat că ar putea vota împotriva extinderii Schengen dacă Bulgaria menţine taxa introdusă pe gazul natural rusesc care tranzitează ţara.
Ungaria a trimis o comunicare oficială în acest sens, chiar dacă la un nivel diplomatic nu foarte ridicat, iar Bulgaria a decis să renunţe la taxă.
„Am decis că nu trebuie să ne asumăm acum riscul cu paşi care nu sunt decisivi pentru Schengen. Taxa era importantă pentru bugetul bulgar şi pentru echilibrarea pieţei de combustibil", a precizat Denkov.
Potrivit lui Nikolai Denkov, nu se discută despre separarea României de Bulgaria în chestiunea aderării la spaţiul Schengen. „Am auzit că autorităţile române menţionează această opţiune, dar nu au ridicat-o bilateral sau cu Comisia", a spus el.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!