„Declarația Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei privind complicitatea Comisiei Electorale Centrale la acțiunile PAS pentru fraudarea alegerilor în Republica Moldova
La 1 ianuarie 2023 a intrat în vigoare noul Cod electoral adoptat la 8 decembrie 2022. Conform prevederilor acestuia, Comisia Electorală Centrală urma, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a codului, să adopte actele normative necesare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor.
Depășind acest termen, la data de 4 august 2023, prin Hotărârea nr. 1155, Comisia Electorală Centrală a adoptat Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public. Astfel, atestăm că prin adoptarea unor noi reglementări în pragul campaniei electorale, Guvernarea premeditat încearcă obstrucționarea și limitarea altor concurenți electorali în comunicarea cu cetățenii.
Stabilirea unor asemenea prevederi, precum că în perioada electorală a alegerilor generale pot fi difuzate doar mesaje aprobate de Comisia Electorală Centrală, presupune cenzura în comunicare, or, concurenții electorali vor putea comunica doar mesaje permise de instituțiile subordonate regimului de guvernământ.
Reglementările noi adoptate favorizează partidul de guvernare, care nelimitat poate utiliza resursele administrative în campania electorală. Cu regret, constatăm că se conturează intenția reală a regimului, de a îngrădi dreptul constituțional la libertatea opiniei și exprimării, dreptul la informație și a institui cenzura în toate sferile social-politice, prin instituirea triumviratului compus din Centrul „Patriot”, Comisia Electorală Centrală și Consiliul Audiovizualului.
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei constată că guvernarea continuă, prin instituțiile sale subordonate, să adopte acte normative, contrar principiilor democratice, care tebuie să asigure respectarea drepturilor cetățenilor la alegeri libere și corecte.
Reieșind din cele expuse, solicităm revenirea la respectarea principiilor democratice, or doar așa pot fi asigurate alegeri liberi și corecte,cu respectarea pluralismului politic și egalitatea în drepturi a concurenților electorali”, se arată în comunicatul emis de responsabilii de la PDCM.
Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu o reacție privind noile reglementări electorale cu privire la modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice electorale și a mesajelor de interes public.

Contactați de UNIMEDIA, reprezentanții Președinției ne-au declarat că, la moment, șefa statului este la serviciu, nu mai este în vacanță.
Comisia Electorală Centrală a venit cu unele precizări, după ce primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că, timp de câteva zile, se va abține de a oferi informații sau comentarii despre activitatea Primăriei Chișinău, ținând cont de noul regulament cu privire la modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice electorale și a mesajelor de interes public.
Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a încheiat ședința operativă a serviciilor municipale de astăzi, 7 august, în timp ce Vitalie Mihalache, șeful Direcției generale mobilitate urbană, prezenta raportul privind activitățile ce au fost elaborate în ultima săptămână și ce urmează să fie făcut în capitală. „Podul, 31 august, caldarâm, Alexandru cel Bun, Tighina și restul, sunt informații de interes public, nu?! Trebuie să avem opinia CEC”, a declarat Ceban.
Edilul capitalei, Ion Ceban, a lipsit de la ședința operativă a serviciilor municipale de astăzi, 7 august, și anunță că „se va abține să publice informații despre activitatea Primăriei Chișinău sau să ofere comentarii, până când Comisia Electorală Centrală nu va da un răspuns clar la unele aberații pe care le-a inventat”. „Scopul autorității electorale este clar - se pregătește de fraudarea alegerilor în capitală”, a menționat Ceban pe rețele.
Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi, 7 august 2023, începe perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Potrivit legislației, aceasta durează până în ziua în care rezultatele alegerilor sunt confirmate de către organele competente, dar nu poate fi mai mare de 120 de zile, menționează responsabilii.
Anterior, Ion Ceban a declarat că se pregătește fraudarea alegerile locale în Chișinău. „Comisia Electorală Centrală o face pe Gestapo. Aduce la absurd legea, fiind la cheremul PAS. Vom informa misiunile internaționale despre toate abuzurile CEC”, a scris edilul, pe pagina sa de facebook. Cei vizați de acuzații nu au venit cu un comentariu.
Comisia Electorală Centrală a anunțat că a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023. Astfel, perioada de desemnare și înregistrare a candidaților va începe pe 6 septembrie 2023, iar campania electorală - pe 6 octombrie 2023.
Cetățenii cu drept de vot trebuie să respecte câteva condiții speciale pentru a participa la alegerile locale din acest an. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, Codul electoral prevede că dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. Dacă alegătorul are domiciliu și reședință temporară, acesta votează în localitatea în care își are reședința temporară valabilă. Iar atunci când termenul reședinței a expirat, alegătorul votează în localitatea unde este domiciliat.
Adrian Albu, deputat socialist, este candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de către Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă.
La rândul său, deputatul PAS, Lilian Carp, este candidatul partidului de guvernământ pentru fotoliul de primar al capitalei, la alegerile locale din toamnă. Anunțul a fost facut pe 12 iunie, de reprezentanții PAS, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!