(video) „Libertate pentru Serghei Cozub!”. Manifestație la Spitalul Clinic Bălți, în susținerea medicului, condamnat recent la închisoare

O manifestație a vut loc astăzi, 8 noiembrie, la Spitalul Clinic Bălți, în susținerea medicului urolog Serghei Cozub, condamnat acum 2 zile la doi ani de închisoare. Doctorul, a fost arestat în sala de ședințe, fiind acuzat de „încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, acțiuni care au cauzat: decesul pacientului”. „Doctori în spitale, dar nu în închisoare!”, au declarat susținătorii.

Foto: Colaj

„Libertate, libertate!”, au scandat manifestanții.

„Inițial, prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul central din 03 noiembrie 2022, bărbatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul medicinii pe un termen de 3 ani. Executarea pedepsei aplicate faţă de medic, s-a suspendat condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani. S-a încasat în mod solidar de la inculpat și IMSP ,,Spitalul Clinic Bălți” 143 678,76 lei, cu titlu de prejudiciu material și 200 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune.

Nefiind de acord cu sentința, acuzatorii de stat din Procuratura municipiului Bălți au atacat-o cu apel, solicitând stabilirea unei sancțiuni mai aspre, inclusiv cu executarea reală a pedepsei închisorii.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2024, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatului i-a fost păstrată aceeași pedeapsă – dar cu executare reală. Mărimea compensației bănești a prejudiciului moral a fost stabilită în sumă de jumătate de milion de lei.

Reamintim că potrivit învinuirii, condamnatul, activând în calitate de medic urolog, șef al Secției Urologie în cadrul IMSP „Spitalul Clinic Municipal Bălți” pe parcursul internării unui pacient de 44 de ani în instituția medicală respectivă, în perioada 11 septembrie 2019 - 23 septembrie 2019, căruia i-а fost medic curant, a acționat contrar prevederilor legilor ce reglementează activitatea medicilor și anume:

• nu a stabilit pacientului și nu a indicat în fișa medicală de staționar diagnosticul clinic la internare, diagnosticul pe etape, precum și preoperator exact, obiectiv, bazate pe rezultatele analizelor medicale în dinamică;
• nu a descris diagnosticul clinic, necesitatea și volumul efectuării intervenției chirurgicale, manifestările maladiei, indicațiile și contraindicațiile intervenției, gradul de pregătire a pacientului pentru operație, planul și riscurile intervenției chirurgicale;  
• nu a efectuat personal investigațiile necesare în volum deplin și la timp pentru diagnosticarea și tratamentul corect, obligatorii potrivit legii, precum și a comis alte abateri.

Încălcările admise de medic au dus la ignorarea complicațiilor apărute la pacient care puteau și trebuiau să fie prevăzute.

În aceste condiții de încălcare a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, la data de 20.09.2019, medicul curant al pacientului a efectuat intervenția chirurgicală, care a dus la răspândirea infecției, pacientul dezvoltând, conform raportului de expertiză medico-legală complicații sub forma contaminării septice a spațiului peritoneal care au determinat, peste 3 zile, necesitatea transferării acestuia la IMSP ,,Institutul Medicină Urgentă” din mun. Chișinău, unde, în urma complicațiilor ireversibile manifestate, și în ciuda intervențiilor chirurgicale repetate la care a fost supus, la data de 05.10.2019, victima a decedat.

Conform raportului de expertiză judiciară din 27.01.2021, întârzierea înlăturării procesului inflamator a generat răspândirea infecției, stabilindu-se o legătură cauzală directă între tergiversarea operației efectuate de medic și deces, iar dacă se înlătura abcesul peretelui abdominal din dreapta în timpul oportun, puteau fi prevenite complicațiile ulterioare și decesul.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.

Consilierul municipal Dinari Cojocaru, care este de profesie medic urolog, a adresat un mesaj de susținere șefului secției Urologie a Spitalului din Bălți, Sergiu Cozub, condamnat la doi ani de închisoare, acuzat de neglijență medicală în tratamentul pacientului Vitalie Spatari, șeful Secției Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți. „Medicii nu sunt Dumnezei, ei fac tot ce e posibil, dar dacă este depășit cazul sau resursa umană este limitată, medicul nu poate face decât ceea ce este în puterea lui. Așa s-a întâmplat și în acest caz, dar nu este corect când un grup de procurori și polițiști îi decid soarta unui, fără să apeleze la un grup internațional sau la un grup de specialiști din afara țării, pentru a vedea toate circumstanțele”, a declarat Cojocaru, într-un live pe Facebook.

Magistrații de la Curtea de Apel Bălți au pronunțat, pe 6 noiembrie, o decizie definitivă în cazul medicului urolog Sergiu Cozub de la Spitalul Clinic Bălți. Acesta a fost acuzat de neglijență medicală în tratamentul pacientului Vitalie Spatari, șeful Secției Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, care a decedat în urma unor complicații grave, inclusiv septicemie, în anul 2019. Instanța a respins apelurile și l-a condamnat pe medic la doi ani de închisoare, cu interdicția de a practica medicina timp de trei ani, precum și cu obligația de a plăti daune civile semnificative familiei victimei, De cealaltă parte, soția lui Sergiu Cozub susține că acesta este nevinovat și cheamă oamenii la un protest de susținere.


Pub