„Astăzi împlinesc 38 de ani. Ziua mea de naștere coincide cu echinocțiul de primăvară, momentul în care ziua și noaptea se află în perfect echilibru, iar de mâine lumina începe să câștige tot mai mult teren. Este o zi simbolică, o zi a echilibrului, a noilor începuturi și a recunoștinței.
Mulțumesc pentru tot ce am și pentru tot ce sunt. Mulțumesc Domnului, mulțumesc Lui Dumnezeu. Aceste cuvinte au fost parte și din videoclipul pe care l-am pregătit ca încheiere a acestui proiect autobiografic, pe care l-ați citit, descoperit și trăit, împreună cu mine, în ultimele 38 de zile.
Surpriza mea pentru voi este un vis împlinit: interpretarea piesei „E drumul meu, e viața mea”, versuri și muzică de Cornel Palade. E un cover care mă reprezintă, o piesă în care m-am regăsit și pe care am trăit-o artistic și personal.
Le sunt profund recunoscătoare celor care au făcut posibil acest moment: profesoarei mele de pian Tatyana Kazantseva, profesoarei mele de canto Dana Markitan, echipei de regie a videoclipului, condusă de Oleg Oz şi Kayfoz Production, violonistei Sanda Onica, care mă acompaniază în această interpretare și desigur familiei mele care m-a sprijinit în tot acest proiect de suflet. Este un cadou din suflet pentru voi toți.
La mulți ani mie, la mulți ani vouă. Să avem cu toții o primăvară luminoasă și plină de armonie”, a scris Victoria Sanduța.
Pe 29 noiembrie fosta magistrată, Victoria Sanduța, a demisionat din funcția de președinte al Asociației Judecătorilor „Vocea Justiției”. „Cred cu tărie că un lider autentic știe când este momentul să se retragă, pentru a nu împiedica progresul. De aceea, am luat decizia de a mă retrage, pentru a oferi posibilitatea alegerii unui nou președinte din rândul judecătorilor – o persoană care va continua cu demnitate și curaj misiunea noastră comună”, a scris ex-magistrata.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!