„Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 24 septembrie 2025, iar apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:24. Potrivit primelor informații, bărbatul desfășura lucrări în apropierea bazinului, iar la un moment dat nu a mai fost observat de vecini, care au alertat imediat serviciile de urgență.
La fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 3 metri. Intervenția a fost promptă, în mai puțin de 5 minute, persoana a fost extrasă în siguranță la suprafață.
Bărbatul era conștient și nu a suferit careva traumatisme, iar pentru investigații suplimentare a fost preluat de către Serviciul asistență medicală urgentă.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, salvatorii au intervenit în 10 cazuri de extragere a persoanelor căzute în fântâni”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!