Akbar Abdullaev a deschis procesul recent, iar obiectul dosarului care o vizează pe Doinița Lazarenco este „acțiune în răspundere contractuală”, ceea ce sugerea că „Abush” își acuză fosta soție că nu ar fi respectat clauzele unui contract pe care cei doi l-ar fi încheiat. Conform legii „răspunderea contractuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat unei alte persoane prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau executarea cu întârziere a unei obligații asumate printr-un contract”.
În urmă cu jumătate de an, când era acuzat de agresiune de Andreea Bostanica, Abush s-a aliat cu fosta nevastă, pe care acum o cheamă în fața instanței. El avea numai cuvinte de laudă la adresa Doiniței Lazarenco, despre care spunea că este o femeie inteligentă și o afaceristă desăvârșită, care proovine dintr-o familie foarte bună, de oameni muncitori.
„Abush” a mai deschis un proces și împotriva unui partener de afaceri. Obiectul dosarului - „pretenții”, un demers juridic civil prin care o persoană solicită instanței obligarea unui debitor la plata unei sume de bani. Conform experților, un asemenea proces este deschis, de obicei, pentru recuperarea datoriilor neachitate, a daunelor materiale sau morale rezultate din încălcarea unor contracte (ex. neplata unor facturi, chirii) sau din fapte ilicite.
Pe 30 aprilie a.c., Poliția Voluntari a emis, la solicitarea Andreei Bostănică, un ordin de protecție provizoriu împotriva lui Akbar Abdullaev. Potrivit documentului, influencerița a reclamat că, în septembrie 2025, milionarul ar fi amenințat-o și ar fi agresat-o fizic în urma unor certuri. Ordinul ar fi fost emis exclusiv pe baza declarațiilor Andreei Bostănică, fără certificat medico-legal, fără martori și fără existența unei plângeri penale.
Afaceristul a contestat măsura, iar după o săptămână judecătorii au anulat ordinul de protecție provizoriu. „Admite contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu formulată de contestatorul Akbar Abdullaev în contradictoriu cu intimata Andreea Bostanica. Dispune încetarea măsurilor de protecție instituite prin ordinul de protecție provizoriu nr. 8404117/30.04.2026 emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov. Definitivă. O copie de pe dispozitiv se comunică: - Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti/I.P.J. Ilfov, pentru a fi comunicată structurilor de poliţie în a căror rază teritorială se află locuinţele părţilor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.05.2026”.
Apoi, pe 15 mai, magistrații au respins și cererea de emitere a unui ordin de protecție definitiv, pe o perioadă mai lungă, considerând că nu există motive pentru a îngrădi libertatea tânărului afacerist
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!