Am început documentarea acestei anchete în 2016. Atunci, am aflat că fostul prim-ministru Vladimir Filat ar fi obținut o casă în Franța de la o corporație străină. Informațiile apăruseră în urma perchezițiilor la sediul IPTEH, făcute în cadrul dosarului „Furtul Miliardului”. Astfel, am creat în calculator un dosar electronic cu denumirea generică: „Monaco – Filat”.
Mai târziu am obținut detalii noi: persoanele de legătură în acest caz au fost Ana Roșca și Ion Rusu, fostul naș al lui Filat. Ulterior, am intrat în posesia unei copii a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din Franța, am avut acces la tranzacții bancare, email-uri și alte documente importante care ne-au ajutat să localizăm vila din Les Mermes.
Între timp, o parte dintre informațiile despre tranzacția vilei au fost publicate și de către alte instituții media, asta după ce fostul avocat al lui Filat a făcut publice mai multe date, fiind în conflict deschis cu fostul său client.
Acest text conține informații actuale pe care le-am obținut din surse diferite, atât din Moldova cât și din Franța.
CALENDARUL NOROCULUI
Vladimir Filat a devenit prim-ministru în 2009, păstrându-și fotoliul până în 2013.
Mai jos vă prezentăm evenimentele cheie din acea perioadă și scoatem în evidență interesul personal al lui Filat pentru cea de-a 371-a hotărâre de guvern din 2011, an în care cabinetul de miniștri condus de fostul lider PLDM a aprobat peste o mie de hotărâri.
22 Februarie 2011. La Chișinău este creată compania cu capital străin Amaya Group SRL. Fondatoarea ei este o firmă canadiană – Amaya Gaming Group Inc., înființată în 2004 și care între timp și-a schimbat denumirea de șapte ori.
24 Mai 2011. Trei luni mai târziu, guvernul condus de prim-ministrul Vladimir Filat aprobă o hotărâre de guvern prin care schimbă jocul norocului în Moldova. Este creată Loteria Națională a Moldovei (LNM) care are monopolul statului în jocurile de noroc – o societate pe acțiuni, deținută exclusiv de Ministerul Finanțelor. Detalii, AICI
Reporter: Propunerea de a crea LNM a venit de la Dvs., de la Filat sau de la alte persoane?
Veaceslav Negruța, fost ministrul al Finanțelor (actual consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic). […] Dacă nu greșesc era un demers/indicație de la Cancelaria de stat sau de la Curtea de Conturi, prin care se atrăgea atenția că statul nu-și exercita dreptul de monopol prevăzut în lege. Respectiv, a fost creata o întreprindere – SA Loteria Națională a Moldovei, prin Hotărâre de Guvern pentru a exercita dreptul statului de monopol pe acel segment prevăzut de Lege. Nu a fost propunerea mea sau a ministerului, dar procedural Ministerul Finanțelor era responsabil de monitorizarea domeniului respectiv, la acel moment […].
Reporter: Dvs. știați despre contractul dintre LNM (fondator cu 100% fiind Ministerul Finanțelor) și firma Amaya Group (societate cu capital canadian)?
Veaceslav Negruța: LNM avea ca fondator Ministerul Finanțelor atunci (100%), iar conducerea și monitorizarea acesteia se face în baza legii cu privire la societățile pe acțiuni (SA), cu delegarea respectivă a persoanelor în consiliul de administrare. Deciziile manageriale se iau de conducerea SA, unele competențe le revin consiliilor. Despre contracte cu companii terțe pentru organizarea loteriilor naționale am aflat mult mai târziu. Personal nu am avut acces și nici competențe asupra deciziilor conducerii și nici la contractele semnate de LNM.
Reporter: Ați avut întâlniri cu reprezentanții Amaya? Dar cu Ion Rusu pentru a discuta despre contractul dintre Amaya și LNM? Dacă da, v-au făcut anumite oferte, inclusiv de ordin financiar, legat de contractul cu LNM?
Veaceslav Negruța: Nu, nu i-am cunoscut și nu am avut întrevederi sau discuții cu reprezentanți ai acestei companii canadiene. La fel, nici cu Rusu nu am avut întrevederi sau discuții privind contractele sau activitatea LNM. Respectiv, nici despre oferte financiare nu putea fi vorba.
19 August 2011. Loteria Națională a Moldovei, întreprinderea nou-înființată, încheie fără concurs public un contract de colaborare cu Amaya Gaming Group, specializată în administrarea platformelor electronice cu jocuri de noroc. Înțelegerea a fost de 50 la 50 din profitul direct obținut din jocurile de noroc.
VLAD, PM, BIG PARTNER
Începând cu luna următoare, au loc un schimb de e-mail-uri între Ion Rusu, fostul naș al lui Filat, și David Baazov, directorul Amaya Gaming Group. Din corespondența celor doi reiese că discută despre transferuri de sute de mii de euro, despre o posibilă vizită în Canada, fiind menționate și cuvintele „Vlad”, „PM” – (posibilă abreviere de la Prim-ministru) și „Big Partner”.
De fapt, unele mesaje erau redactate mai întâi în limba română apoi traduse în engleză.
„Referitor la vizita mea cu Vlad în Canada vă anunț că nu reușim să ajungem în perioada 1-15 decembrie. Azi am avut o întâlnire cu PM referitor la …”, așa începe unul dintre mesajele expediate de Ion Rusu către David Baazov. În varianta engleză a aceluiași mesaj cuvântul „PM” este înlocuit cu „Big Partner”.
(...) Citește detalii aici.
STUDENTĂ, CU VILĂ DE PESTE UN MILION DE EURO
Contractul de vânzare-cumpărare a locuinței a fost încheiat între Ana Roșca și foștii proprietari, o familie din Emiratele Arabe Unite. RISE Moldova a aflat că o copie a acestui acord a fost găsită de procurorii moldoveni în urma perchezițiilor efectuate la sediul IPTEH SA din Chișinău.
Vila a costat 1,24 milioane de euro, însă, plus taxe, suma a urcat la 1,33 milioane de euro.
În perioada tranzacției de peste un milion de euro, Ana Roșca avea 25 de ani și era studentă în Elveția. Ea le-a prezentat notarilor francezi o adresa de domiciliu din Chișinău, fiind de fapt casa părinților ei, Victor și Rada Roșca.
GRĂDINELE HERMANCE
Ghidați de coordonatele GPS și informațiile cadastrale obținute de la autoritățile franceze, am reușit în această vară să ajungem la vila din Franța. Imobilul face parte dintr-un complex de vile din regiunea Lacului Leman din Geneva. Proiectul a fost numit „Les jardins d’Hermance” și a fost finalizat în 2010.
Denumirea complexului este legată de râul Hermance care trece chiar pe lângă vila familiei Roșca, și se varsă în Lacul Leman.
Reporterul RISE Moldova a ajuns în complexul de vile „Les jardins d’Hermance”, Les Mermes, Franța. Iunie 2022.
Pe site-ul companiei care a construit complexul este menționat că: „Proiectul a fost un succes instantaneu și ne-a accelerat afacerile cu Orientul Mijlociu. Acest lucru ne-a permis să introducem o nouă ramură de servicii pentru clienți, numită LB Privilege services. Obiectivul principal a fost gestionarea tuturor celor 40 de vile în lipsa proprietarilor acestora. Serviciile LB Privilege oferă soluții personalizate pentru a satisface cerințele proprietarilor, care includ gestionarea postului proprietarului, declarația fiscală, utilitățile și buna întreținere a caselor”.
Casele de aici seamănă una cu alta, iar gardurile fiind înalte ne-a luat ceva timp ca să identificăm care dintre ele este cea pe care o căutăm.
Are două nivele. Acoperită cu tencuială decorativă, în partea de deasupra poate fi observat finisajul din lemn. Locuința este compusă din două părți fiind semidetașată.
Pe interior, la fiecare dintre cele două părți, se află la parter un coridor care face accesul spre living și bucătărie, un WC, un garaj și o terasă acoperită. La etaj sunt trei dormitoare, un duș, un WC și o cameră care se poate utiliza ca mezanin sau dormitor.
Potrivit documentelor cadastrale, noua proprietară a vilei este deja o altă persoană. Se numește Svetlana Roșca. Cu toate acestea, pe căsuța poștală de la intrarea în curte am găsit numele Anei Roșca.

Recent, am contactat-o pe Ana Roșca pe un număr de telefon elvețian. Se afla în Italia.
Ana Roșca: „Bună ziua! Eu știu la ce vă referiți. E ok dacă ne înțelegem să discutăm luni seara? Acum sunt în Milano, în metrou. Nu pot să mă concentrez ca să discut cu Dvs. mai detaliat. Putem vorbi luni seara după 7-8 sau marți. Putem și duminică doar că atunci o să fiu în tren”.
Ulterior, am contactat-o pe Ana Roșca, mai multe zile la rând, însă a ignorat să mai discute cu reporterul RISE Moldova. I-am expediat o listă cu întrebări, le-a citit și atât.
Contactați de RISE Moldova, procurorii Anticorupție susțin că pe acest caz au pornit un dosar penal în 2015 pentru infracțiuni de spălare de bani. Patru ani mai târziu, au deschis un nou dosar pentru acte de corupție, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică. Ambele au fost conectate într-o singură cauză. În calitate de bănuit a fost recunoscut Ion Rusu, nașul fostului prim-ministru Vladimir Filat. Însă urmărirea penală în cazul lui a încetat din motiv că „bănuitul a decedat”.
Citește toata investigația aici.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!