Ghimpu, Costiuc și Ceban, printre liderii prezenți la consultările de la președinție: Câte partide au participat la ședință

O nouă rundă de consultări publice pe subiectul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a avut loc astăzi la Președinție. La discuții au participat reprezentanții a 14 partide politice, care și-au arătat susținerea față de aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, se arată în comunicatul Președinției.

Foto: presedinte.md

„Reprezentanții partidelor au discutat despre întrebările pe care le au față de procesul de organizare a referendumului și au punctat anumite riscuri. Participanții au apreciat organizarea unor asemenea discuții și sunt deschiși pentru dialog continuu, care ar asigura coeziunea în societate pentru viitorul Republicii Moldova.

Președinta Maia Sandu a menționat că este important ca toți actorii politici din țară să aibă un dialog politic corect cu cetățenii, să nu dezinformeze opinia publică și să respecte voința cetățenilor.  Șefa statului a îndemnat toate partidele să susțină și să promoveze aderarea Moldovei la UE.

Consultările vor avea loc și în următoarele săptămâni”, se arată în comunicat.

Referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană va fi organizat până la sfârșitul acestui an. 

 

Primarul capitalei, liderul MAN, Ion Ceban, a venit cu primele declarații după consultările de la Președinție, cu privire la organizarea unui referendum pe integrarea R. Moldova în UE.

Și fostul premier, Ion Chicu, susține că a fost invitat de Maia Sandu la Președinție pentru consultări pe subiectul referendumului. „Are nevoie de „actori”, de „masovkă” în calea ei spre al doilea mandat. Maia, e cam târziu pentru tine...” a declarat Chicu.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că a fost invitat de președintă la consultările pe subiectul referendumului. Potrivit lui, la ședință a fost chemat și liderul PCRM, Vladimir Voronin. „Noi ce suntem „массовка?” Cât cinism”, a declarat Dodon.

Referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale. Un amendament care prevede acest lucru a fost propus de către deputata din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Veronica Roșca. Documentul a fost adoptat în Parlament.

Președinta Maia Sandu a venit cu precizări cum va putea fi organizat referendumul din toamnă în Transnistria, privind integrarea europeană. „Pe teritoriul regiunii transnistrene nu se pot deschide secții de vot, pentru că acesta nu este controlat de organele constituționale. Dar cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului pot veni să voteze în secțiile de pe malul drept”, a declarat șefa statului.

Șefa statului Maia Sandu a venit cu un mesaj la trei ani de la învestirea sa în funcția de președintă a Republici Moldova. „Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a scris aceasta pe rețele.

În septembrie 2023, președinta Maia Sandu refuza să spună dacă va candida sau nu pentru al doilea mandat de șef de stat. „E devreme să discutăm acest subiect”, a spus atunci șefa statului.


Pub