
(12:00) Comunitatea LGBT desfășoară în aceste clipe marșul solidarității „Sunt ok”, organizat în cadrul festivalului Moldova Pride. Polițiștii asigură ordinea și securitatea publică.

Totodată, Poliția vine cu un apel către organizatorii și participanții la marș, dar și cetățeni:
- să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale polițiștilor;
- să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea pașnică a evenimentului şi de la incitarea la astfel de acţiuni care pot pune în pericol atât viața și sănătatea participanților la marș, căt și a polițiștilor care se află la datorie;
- în timpul marșului să nu deţină arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.
De asemenea, Poliția îndeamnă participanții, precum și cetățenii în caz de urgență, să apeleze numărul unic 112 sau să se adreseze celui mai apropiat post de poliție, ori de câte ori sesizează situații tensionate, persoane sau obiecte dubioase, ce pot afecta siguranța publică.
Șoferii sunt îndemnaţi să fie mai receptivi şi să se conformeze cerinţelor agenţilor de patrulare.
Festivalul Comunității LGBT din Moldova „Moldova Pride” este organizat cu scopul de a spori vizibilitatea comunității LGBT din Moldova și a organizației GENDERDOC-M, pentru a iniția discuții pe diverse teme și probleme legate de drepturile LGBT și pentru a măsura nivelul toleranței în societate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!