Primarul Misăilă anunță suspendarea procedurii de înfrățire a Focșaniului cu Chișinăul

Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a anunțat oficial suspendarea procedurilor de înfrățire cu municipiul Chișinău, ca urmare a tensiunilor apărute în spațiul public în ultimele zile. Decizia vine în contextul unor reacții politice controversate, generate de interdicția ulterioară impusă primarului din Chișinău, Ion Ceban, de a intra pe teritoriul României, pe motive de siguranță națională, scrie ziaruldevrancea.ro.

Foto: ziaruldevrancea.ro

„Înfrățirea dintre comunități este un angajament pentru oameni, nu pentru primari”, a subliniat edilul focșănean, în debutul mesajului său. El a criticat vehement reacțiile venite din partea unor reprezentanți locali ai partidului care deține portofoliul Ministerului Afacerilor Externe, calificându-le drept „lipsite de decență și expertiză în relații internaționale”.

Contextul colaborării dintre Focșani și Chișinău

Misăilă a făcut o trecere în revistă a momentelor cheie care au marcat până acum deschiderea Focșaniului spre parteneriate internaționale cu orașe istorice din Republica Moldova și Ucraina, în special Chișinău și Cernăuți. Printre reperele importante menționate:

  • 2018 – Proiectul „Orchestra Unirea leagă orașele Unirii”, susținut de Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, cu concerte în mai multe orașe istorice, inclusiv Chișinău și Cernăuți;
  • 1 Decembrie 2022 – Scrisoare oficială către primarul din Cernăuți, exprimând dorința de înfrățire, în semn de solidaritate cu Ucraina;
  • 15 ianuarie 2024 – Vizita unei delegații focșănene la Cernăuți pentru pași concreți în înfrățire;
  • 26 februarie 2025 – Întâlnirea oficială la Focșani cu o delegație din Chișinău, condusă de Ion Ceban, pentru identificarea unor direcții comune de colaborare culturală și administrativă.

Ulterior, a fost redactat un Acord de Înfrățire și transmis pentru avizare către Ministerul Afacerilor Externe, care, conform primarului, a emis un aviz favorabil în această săptămână, confirmând caracterul legitim al demersului.

Decizia de suspendare și reacțiile din plan local

Totuși, primarul Cristi Misăilă afirmă că, pentru a nu periclita imaginea orașului și pentru a nu transforma un gest de colaborare într-un scandal politic, a decis suspendarea procedurii de înfrățire cu Chișinăul, până la clarificarea tuturor aspectelor diplomatice.

„Scopul acestor înfrățiri nu este niciodată politic. Ele fac parte dintr-o strategie coerentă de cooperare culturală și educațională între orașe care împărtășesc rădăcini și valori comune”, a declarat edilul, atrăgând atenția asupra faptului că Primăria Chișinău este deja înfrățită cu orașe importante din România și din Europa.

În paralel, primarul anunță că Focșaniul va continua demersurile pentru înfrățirea cu Cernăuțiul, afirmând că direcția de dezvoltare internațională rămâne una clară: „Conectarea Focșaniului cu orașele Unirii, în spiritul colaborării reale și al respectului reciproc”.

Un ziar de la Chișinău a anunțat, pe 9 iunie 2025, citând surse de peste Prut, că edilul capitalei, Ion Ceban, ar fi fost declarat persona non-grata în România, dar și în spațiul Schengen pentru o perioadă de 5 ani.

Ulterior, G4Media scria că autoritățile române nu ar fi impus interdicția intrării în România în cazul primarului Chișinăului, dar e posibil să existe o decizie la nivel european.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că Ion Ceban, primarul de Chișinău, are interdicție de intrare în România, pe un termen de 5 ani.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu o primă reacție în legătură cu interdicția de intrare în Uniunea Europeană. „Nu ne veți pune în genunchi, nici pe mine, nici pe echipa mea”, a declarat acesta, într-un filmuleț publicat pe Facebook.

Blocul politic Alternativa a reacționat dur la interdicția de intrare în Uniunea Europeană aplicată primarului capitalei, Ion Ceban. Într-o declarație publică, formațiunea susține că măsura ar fi fost luată „la comanda autorităților de la Chișinău”, acuzând guvernarea de acțiuni represive.

Fostul șef de stat și liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu o reacție în legătură cu interdicția de intrare în Uniunea Europeană a primarului capitalei, Ion Ceban. „Ceea ce s-a întâmplat azi este grav. Este semnalul unei degradări a democrației, a libertăților și a drepturilor omului în UE”, a scris acesta pe rețele.

Fostul consilier guvernamental, Vitalie Dragancea, se declară stupefiat de reacțiile publice, după ce primarul capitalei, Ion Ceban, a fost imnterzis pentru 5 ani în spațiul Schengen. „Orice interdicție ne-trecută prin instanțele de judecată, e un atac asupra drepturilor și libertăților cetățenești și asupra legii. Când cineva e sancționat din “considerente de securitate”, înseamnă ca nu a încălcat nicio normă legală, și simplu cineva dorește pedepsirea lui. Înseamnă că legea nu mai apără oamenii”, comentează Dragancea pe pagina sa de facebook.


Pub