6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Dmitri Constantinov nu a ieșit din țară pe frontiera controlată a Republicii Moldova: Unde s-ar putea afla acesta

Fostul președinte al Adunării Populare, Dmitri Constantinov, nu figurează ca fiind ieșit din țară prin punctele oficiale de trecere a frontierei, potrivit surselor ipn. Nu este exclus, însă, ipoteza potrivit căreia acesta ar fi ajuns în regiunea transnistreană.

Foto: Facebook

Dmitrii Constantinov este învinuit că, în perioada 2017 - 2020, ca director al unei societăți comerciale din Comrat, împreună cu alte persoane, a autorizat, prin abuz de serviciu, transferuri nejustificate de fonduri de la compania pe care o gestiona pe contul altei entități economice unde activa fiul lui.

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată astăzi, 26 decembrie, de către Judecătoria Comrat.

Tot astăzi, oamenii legii l-au dat în căutare.

Pe 14 noiembrie, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, a demisionat din funcție.


Pub