„Vreodată am să ridic și o să le arăt că aici deja s-a ros și e rupt. N-am eu probleme. Eu nu sunt din acesta, nici nu știu cum se numesc aceștia, care defilează. Noi avem un deputat renumit în Comisie. Ce e rău că îi numim altfel decât îi cheamă pe dânșii în realitate și de fiecare dată în loc să spui Dorian Istratii, spui Oriflame. Păi numai el umblă cu un costum roz parcă e „розовая пантера”. De fiecare dată să arăte modă.
Societatea noastră nu așteaptă la televizor să vadă cum noi lucim și strălucim. Oamenii așteaptă de la noi proiecte de lege de bunăstare pentru toată societatea, nu doar pentru deputați și miniștri. Așteptările sunt altele de la noi. Da, e adevărat că trebuie să avem o anumit ținută în Parlament, că nu o să te duci în pantaloni scurți. Probabil nici nici nu o să mă primească”, a declarat Vasile Costiuc.
„Democrația Acasă” a intrat cu 6 deputați în noul Parlament. „Nu suntem cum ne-ați prezentat - cu căciulile pe frunte”, a declarat Vasile Costiuc la prima ședință a noului Legislativ.
Președintele Democrația Acasă care a adunat popularitate pe rețelele de socializare datorită live-urile din diferite locații din țară - case de demnitari, afaceri dubioase sau proteste, spune că nu va renunța acestea, odată ce a ocupat fotoliul de deputat. Totuși, Vasile Costiuc precizează că nu va face live-uri din clădirea Parlamentului, chiar dacă mai mulți „s-au agitat la acest capitol” și au instalat și inscripții pe unele uși cu „filmări interzise”, de exemplu la cantină. „Totuși ei au văzut că noi nu ne-am urinat pe la colțuri, nu am distrus tribuna”, a spus Costiuc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!