„Propun includerea în ordinea de zi a proiectului de hotărâre de Parlament pentru crearea unei comisii de anchetă cu scopul elucidării decesului Ludmilei Vartic. Scopul acesteia este audierea părților implicate și martorii, care sunt intimidați.
Se cere înăsprirea legislației pentru acte de violență în familie, inclusiv cu suspendarea dreptului de a ocupa funcții publice, precum și monitorizarea și auditul Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie”, a menționat deputata Ana Țurcan.
„Acest caz ar trebui să ne unească, însă mulți deputați devin vocali. Ce ați făcut până acum pentru a preveni? Niciodată nu a fost popular pentru imaginea politică să vorbești despre aceste cazuri, acum însă faceți rând.
Nu este corect să facem Comisie de anchetă pe un caz izolat, singular. Eu susțin să avem audieri publice pe cazurile care ne afectează pe noi ca societate. Aici sunt copii la mijloc, vă rog să încetăm să comentăm lucruri care nu sunt adevărate”, a declarat deputata PAS, Doina Gherman.
„Nu țin minte când am auzit ultima dată prostie mai mare în Parlament. O deputată de la democrația acasă a propus să facem comisie de anchetă pe moartea Ludmilei Vartic și să „audiem martorii”.
Vă dați seama? Să audiem în Parlament mama, rudele, cei doi copii în văzul camerelor, întregii țări. Deci să-i treacă Parlamentul printr-un calvar de nedescris, de parcă nu e suficientă suferința pe care au avut-o până acum. Oamenii ăștia nu au bun-simț elementar...”, a scris Radu Marian.
Deputații au ținut un minut de reculege în memoria Ludmilei Vartic.

Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Comunitatea din Hîncești este în doliu, după moartea neașteptată a Ludmilei Vartic, educatoare dedicată la IET „Andrieș”. Vestea tragică a îndurerat profund colegii, părinții și generațiile de copii pe care i-a îndrumat de-a lungul anilor, iar pierderea sa lasă un gol imens în comunitate.
Dumitru Vartic, soțul Ludmilei Vartic, a transmis un mesaj pe rețele în care își exprimă durerea și regretul după moartea femeii. „Pentru familia noastră, această pierdere este o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Încercăm, zi de zi, să găsim puterea de a merge mai departe și să rămânem uniți în această perioadă atât de grea”, a scris bărbatul, apoi a șters postarea.
Decesul femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost cauzat de o cădere de la înălțime, a declarat pe 11 martie, ministrul Sănătății, Emil Ceban. „Certificatul de deces a fost eliberat personal soțului, care a venit cu buletinul său și buletinul decedatei la data de 4 martie”, a precizat oficialul.
Dezvăluiri șocante despre o spitalizare anterioară a Ludmilei Vartic din luna noiembrie au fost publicate pe rețele. „Când au adus-o, era bătută și părul îi fusese smuls din cap. Avea coastele rupte. Sunt persoane care poate spune asta și în fața legii”, se arată într-un mesaj postat online și distribuit masiv de internauți. La scurt timp după apariția acestor informații, responsabilii de la Spitalul Hîncești au respins acuzațiile.
Dumitru Vartic a depus o plângere la poliție pe Minodora Calistru-Prisacu, invocând răspândirea de „informații false și defăimătoare”, după dezvăluirile despre o spitalizare anterioară a soției lui. Solicitată de UNIMEDIA ultima a venit cu o reacție.
Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, a depus cerere de demisie în această dimineață, pe fonul scandalului cu decesul Ludmilei Vartic. Declarația a fost făcută de ministrul sănătății, Emil Ceban.
Președinta Consiliului raional Hîncești, Nicoleta Moroșanu, a solicitat demisia vicepreședintelui Dumitru Vartic, soțul educatoarei, ca urmare a circumstanțelor morții sale cutremurătoare și acuzațiilor din spațiul public.
Și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut demisia lui Dumitru Vartic din Partidul Acțiune și Solidaritate, după decesul soției sale.
Organizația Teritorială PAS Hîncești a decis excluderea lui Dumitru Vartic din rândurile partidului și revocarea sprijinului politic acordat anterior.
Dumitru Vartic a fost audiat pe data de 8 martie. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că la moment sunt mai multe măsuri procesuale în desfășurare.
Dumitru Vartic are statut de bănuit în dosar, a anunțat ministra de Interne.
Daniella Misail-Nichitin a mai spus că Ludmila Vartic a lăsat un bilet de adio. „E prea sensibil”, a menționat șefa MAI.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe detalii despre cazul Ludmilei Vartic, precizând că ancheta este în desfășurare și că unele informații apărute în spațiul public nu corespund realității.
La 12 martie, Dumitru Vartic a venit cu primele declarații publice, după ce ar fi primit statut de bănuit în dosar. Acesta respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra soției sale și susține că femeia se confrunta de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive.
Ludmila Vartic ar fi ieșit din apartament, în dimineața tragediei, fără a-și lua rămas bun de la mama și sora ei, cum făcea de obicei. Femeile au făcut mai multe dezvăluiri, din relația de cuplu a răposatei, dar și din zilele care au precedat nenorocirea și din cele care au urmat.
Mama și sora Ludmilei Vartic au mai spus că nu știu nimic despre faptul că femeia ar fi lăsat vreun bilet de adio, înainte să fie găsită decedată.
La 17 martie, Dumitru Vartic a anunțat că a depus o plângere penală împotriva Spitalului de Psihiatrie și a spitalului din Hâncești, solicitând investigarea modului în care au fost acordate îngrijirile medicale soției sale.
Ludmila Vartic, educatoarea decedată la începutul lunii martie, după ce s-ar fi aruncat în gol, va fi supusă unei expertize psihiatrico-psihologice post-mortem. Anunțul a fost făcut de Arina Țurcanu-Donțu, avocata mamei răposatei.
Telefonul Lumdilei Vartic, care imediat după tragedie a ajuns în mâinile soțului ei, Dumitru Vartic, bănuit de violență în familie, ar putea fi supus unei expertize.
Avocata Aurei Zbereanu este Ludmila Goncearenco care a stârnit un val de indignare în societate după ce a declarat: „Hai să fim serioși că nu se încalcă niciun drept al femeii, atunci când este bătută, ea de ce șede? Pe dânsa doar nimeni nu o ține.” Aceasta a continuat criticând organizațiile neguvernamentale: „Pe mine mă deranjează ONG-urile care ies în față și spun că în Republica Moldova sunt bărbați alcoolici care își bat femeile, nu e adevărat, la noi în Republica Moldova sunt bărbați foarte, foarte deștepți și noi, femeile, chiar avem cu ce ne mândri.”
La mai bine de două săptămâni de la moartea suspectă a Ludmilei Vartic, soțul acesteia a avut prima apariție publică. Îmbrăcat în negru și citind de pe o foaie, Dumitru Vartic a publicat un mesaj video în care solicită „empatie” și respinge ca nefondate toate acuzațiile care îi sunt aduse.
Ex-premierul Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a venit cu o reacție publică după decesul educatoarei Ludmila Vartic și a lansat mai multe critici în adresa comunității.
Soțul educătoarei decedate din Hîncești, Dumitru Vartic a anunțat că a depus o plângere oficială la Inspectoratul de Poliție împotriva fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, acuzându-l de declarații publice defăimătoare și manipulatorii. La rândul său, Ion Chicu a respins acuzațiile într-o manieră ironică: „Aflu că i-am afectat grav onoarea”.
Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, a vorbit pentru prima dată despre decesul Ludmilei Vartic. Potrivit declarațiilor făcute în cadrul unei emisiuni, el a aflat despre tragedie chiar în ziua în care a avut loc. În ceea ce privește internarea din luna noiembrie, care nu a fost raportată, primarul a declarat că șeful Spitalului din Hîncești, Petru Ciubotaru, ar trebui să spună tot ce știe. „Dacă spitalul nu a putut refuza atunci, înseamnă că a fost sunat de altcineva, nu de Vartic”, a menționat acesta.
În spațiul public a apărut o presupusă scrisoare de adio atribuită Ludmilei Vartic, educatoarea din Hîncești care și-ar fi pus capăt zilelor. Soțul acesteia, Dumitru Vartic, a confirmat autenticitatea scrisorii, menționând că documentul se regăsește anexat la materialele dosarului penal deschis pe caz.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!