Poliția din Edineț a fost alertată dimineața în jurul orei 07:35 de către un locuitor al satului Corpaci, care a comunicat că a depistat cadavrul unui adolescent la sol, lângă fosta Casă de Cultură din localitate.
Din cercetările preliminare la fața locului polițiștii au identificat cadavrul unui adolescent de 16 ani locuitor al satului Corpaci din raionul Edineț.
Pe suprafața cadavrului nu au fost depistate alte semne de moarte violentă, fiind îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!