„Indiferent de rezultate, pornind de la situația în economie, socială și contextul regional și global, care este într-o schimbare accelerată, aceste alegeri vor fi urmare de alegeri anticipate, care vor fi precedate de o resetare a clasei politice în Republica Moldova și vom avea alte construcții la nivel de participare în alegeri.
Toate scenariile, inclusiv cel în care se va reuși să se asigure un Guvern după aceste alegeri, pornind de la situația reală în economie. Uitați-vă ce se întâmplă în România”, a declarat Vlad Filat.
„Următorul Parlament nu va fi cu majoritate PAS. Dacă ei vor reuși să facă o coaliție, nu contează cu cine, acea coaliție va fi spartă, se va rupe, datorită deciziilor care urmează să fie luate obiectiv, foarte dure. Nu mă refer la modelul României, doar am dat exemplu ce se întâmplă în România, pentru că acolo la fel au fost 5 alegeri, anul trecut. Și toate deciziile care au fost luate de guvernarea de atunci, care este guvernarea de acum, au fost cu caracter populist și electoral, care au dus la un deficit bugetar de peste 9% și care impune acum și este impus acum de către Comisia Europeană, de a reduce drastic cheltuielile. Asta înseamnă concedieri - peste 40 de mii de bugetari, mai mult ca atât, prețurile au sărit în aer pe dimensiunea energertică - cu peste 60%. Au fost plafonate până acum în scop electoral, ca să câștige alegerile. La noi nu au fost plafonate prețurile, dar o parte din energia electrică noi acum cumpărat-o din România, care era plafonată, în condiții foarte avantajoase. Doi - la noi tarifele au fost subvenționate. Să nu uităm de sutele de milioane de euro, care se regăsesc acum în ajutor sau credite către RM, care s-au dus în consum și asta s-a întâmplat datorită prostiei lor și incapacității să gestioneze o criză gravă.
Datoria publică s-a dublat practic. Noi la sfârșit de an o să ajungem la peste 40 de miliarde de lei, care în mare parte constituie consumul pe care l-au generat ei și o mare parte din acești bani sunt foarte costisitori. Datoria trebuie să fie întreținută, asta înseamnă dobânzi de 5 miliarde numai pentru întreținere și întoarcerea ratei la credite.
Toate aceste lucruri trebuie să fie gestionate, dar ca să fie gestionate, urmează să se ia anumite decizii, de reduceri de cheltuieli etc.”, a punctat liderul PLDM.
Anterior, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a ironizat „planurile Maiei Sandu de a obține o nouă majoritate parlamentară cu Dorin Recean” , spunând că acestea nu sunt decât „vise”
Liderul PSRM susține că președinta Maia Sandu „mizează pe falsificarea masivă” a alegerilor parlamentare din toamnă, afirmând că formațiunea de la guvernare „nu are mai mult de 20-25% susținere în interiorul țării”. Potrivit lui, Guvernarea ar fi început persecutarea autorilor canalelor de Telegram, iar unii membri ai PAS s-ar pregăti deja să fugă peste Prut după scrutin, lăudându-se că au două pașapoarte.
Republica Moldova își va alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de deputații PAS.
Fracțiunea BCS a cerut ca alegerile parlamentare să aibă loc la finele lunii iulie, cea mai apropiată dată posibilă din punct de vedere legal, potrivit președintelui fracțiunii, Vlad Batrîncea. Amendamentul propus de Radu Mudreac nu a fost susținut, însă, în Comisia juridică.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!