Potrivit lui Năstase, Direcția Nr. 5 era instrumentul de urmărire, interceptare și filare a celor care îndrăzneau să se opună bandei de infractori de la putere. Tot aici, dânsul a precizat cazul celor peste 50 de persoane, interceptate de către Procuratură, investigația publicată de rise.md acum aproape două luni.
„Direcția a 5-a a lucra împotriva oamenilor. Pentru așa ceva nu există scuze și justificare. Câteva exemple - 1 ianuarie 2017- 8 iulie 2019, angajații acestei direcții au efectuat 28 958 de operațiuni de prelucrare a datelor cu caracater personal. Nu au fost niciun fel de demersuri și rapoarte care să justifice necesitatea acestor operațiuni. Este o încălcare a prevederilor legislației. Au fost inițiate anchete de serviciu”, a spus Andrei Năstase.
Mai mult decât atât, ministrul de Interne a menționat că înființarea direcției a avut loc cu multiple abateri, iar funcționarea acestei structuri a fost aprobată prin ordinul IGP și anume Alexandru Pînzari.
„Această direcție și-a asumat unele competențe care sunt atribuite altor instituții ale statului. Cine profita de pe urma existenței Direcției a 5-a?”, a conchis Năstase.
Amintim că la data de 14 iunie, site-ul de investigații rise.md a publicat o listă de persoane care au fost interceptate de către forțele de ordine. Astfel, zeci de persoane, printre care jurnaliști, membrii ai Platformei DA și persoane din societatea civilă au fost supuse interceptărilor telefonice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!