„Un grup de reprezentanți civile au sesizat Avocatul Poporului prin care au invocat dezacordul cu inițiativa legislativă cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a unui bun imobil al Bibliotecii Naționale a Moldovei în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, ține să atragă atenție, că Republica Moldova este un stat imparțial și neutru față de religii, iar cultele religioase sunt autonome și separate de stat. Abordarea neutralității față de religie, a fost confirmată de către Curtea Constituțională, care a indicat că, păstrarea atitudinii neutre față de religie a fost instituită ca principiu însăși de la fondarea statului Republica Moldova. Acest fapt denotă, că principiul laicității constituie parte a identității constituționale a Republicii Moldova.
În Opinia Comisiei de la Veneția prin care se abordează problema disputelor clasice cu privire la proprietatea religioasă se menționează că: „În măsura în care legile tratează astfel de probleme, este important ca ele să fie elaborate și aplicate cât mai neutru posibil și fără a acorda un tratament preferențial nejustificat grupurilor favorizate.”
În acest sens, Avocatul Poporului notează că transparența în procesul decizional este o componentă importantă a statului de drept și democratic prin care se respectă drepturile omului. Avocatul Poporului apreciază ca necesare dezbaterile publice şi consultarea opiniei tuturor părţilor interesate, în special autorităţilor a căror competenţă are tangenţă directă sau indirectă cu obiectul de reglementare a proiectului actului normativ, ceea ce constituie un principiu şi o obligaţie atât a legislativului, cât şi a tuturor autorităţilor publice implicate în procesul de legiferare.
Ombudsmanul consideră că intervenția statului ar trebui să fie limitată să se rezume la păstrarea neutralității pe marginea subiectului dat.
Odată ce au recurs la acest gest autoritățile trebuie să se asigure mai întâi de toate că Biblioteca Națională a Moldovei va fi asigurată cu un alt spațiu fără a fi diminuat patrimoniul național”, se menționează în comunicatu instituției.
„Ombudsmanul este de părere că modul în care a fost promovat proiectul Legii denotă o lipsă de transparență și predictibilitate. Avocatul Poporului notează că transparența în procesul decizional este o componentă importantă a statului de drept și democratic prin care se respectă drepturile omului. Organizațiile societății civile și alte părți interesate aduc o contribuție esențială la dezvoltarea și realizarea democrației și a drepturilor omului, în special prin participarea la viața publică și asigurarea transparenței și responsabilității autorităților publice”, a concluzionat Avocatul Poporului într-o solicitare transmisă Parlamentului.
Centrul Național Anticorupție critică proiectul privind retrocedarea unei clădiri a Bibliotecii Naționale. Analizând proiectul, CNA a stabilit că normele proiectului sunt derogatorii de la normele generale. „Centrul Național Anticorupție nu contestă faptul reabilitării unei persoane, victimă a represiunilor politice, însă, atrage atenția asupra modului de asigurare a exercitării acestui drept al persoanei prin prisma cadrului legal național în domeniu”, se menționează în aviz.
Intenția PAS a stârnit critici dure din cauza proiectului de lege prin care o aripă a Bibliotecii Naționale din Chișinău va fi transmisă cu titlu gratuit din proprietatea statului în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.
Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova a anunțat că inițiază o petiție în sprijinul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova care este pe cale de a fi lipsită de clădirea în care este păstrată colecția de patrimoniu național scris.
Totodată, juristul Fadei Nagacevschi a spus că prin proiectul de lege prin care o aripă a Bibliotecii Naționale din Chișinău va fi transmisă cu titlu gratuit din proprietatea statului în proprietatea Mitropoliei Basarabiei se discreditează Mitropolia Basarabiei și se afectează relația cu România. „Stand-uperul din Parlament, bufonul și mincinosul, Igor Grosu se mai remarcă o dată. Acesta reușește să discrediteze Mitropolia Basarabiei pe teritoriul Republicii Moldova”, scrie acesta.
Mitropolia Basarabiei a spus că „a luat act cu satisfacție de faptul că la 6 martie 2023 un grup de deputați în frunte cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, a introdus în circuitul legislativ proiectul de lege nr. 57, intitulat ”cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil”, având ca obiect restituirea clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău către ultimul proprietar bisericesc legitim” și consideră că odată adoptată, această inițiativă legislativă „va face posibil un act reparator de dreptate și va contribui la vindecarea rănilor trecutului sovietic comunist și ateu”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!