„Judecătoria Bălți, sediul Fălești, a condamnat femeia, la o amendă de 4 125 de unități convenționale, echivalentul a 206 250 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea și nimicirea substanțelor psihotrope, precum și plata cheltuielilor judiciare în valoare de 1 680 de lei.
Potrivit acuzării, inculpata, aflându-se în statul Israel, în perioada de timp până la data de 9 iunie 2022, a obținut și păstrat asupra sa 90 de comprimate, care conform expertizei judiciare reprezintă preparate medicamentoase, ce conțin brontizolam în cantitate totală de 0,0225 grame, substanță ce se atribuire la categoria substanțelor psihotrope. Femeia a încercat să le introducă pe teritoriul Republicii Moldova, expediindu-le printr-un colet. Substanțele au fost descoperite în cadrul unui control vamal efectuat la 17 iunie 2022, asupra coletului respectiv, expediat din Israel.
Inculpata și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!