20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Rusia susține că folosirea rachetei Oreşnik împotriva Ucrainei a fost necesară, pentru a-și face vocea auzită: „Semnalul e foarte clar. Opriţi-vă”

Viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, a afirmat miercuri că utilizarea noii rachete balistice cu rază medie Oreşnik împotriva Ucrainei a fost necesară pentru a face auzită vocea Moscovei, a relatat agenţia de presă de stat rusă RIA, transmite Reuters, citată de observatornews.ro.

Foto: Profimedia

Racheta Oreşnik, introdusă recent în arsenalul militar rus, a fost folosită joia trecută pentru a lovi o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro. Moscova a explicat atunci că a fost un răspuns la primele atacuri ucrainene cu rachete americane ATACMS şi britanice Storm Shadow asupra unor ţinte militare în Rusia, după ce Kievul a fost autorizat de SUA şi Marea Britanie să lovească în profunzimea teritoriului rus cu aceste rachete ce au o rază de acţiune de 300 de kilometri, menţionează Reuters.

„Semnalul este foarte clar şi evident - opriţi-vă, nu mai faceţi asta, nu trebuie să-i livraţi Kievului tot ce vrea, nu-i încurajaţi la noi aventuri militare, sunt prea periculoase", a spus miercuri Riabkov.

„Actuala administraţie (a SUA) trebuie să pună capăt acestei spirale de escaladare. Pur şi simplu trebuie, altfel situaţia va deveni prea periculoasă pentru toată lumea, inclusiv Statele Unite", a subliniat viceministrul rus de externe.

Kremlinul a afirmat că Rusia nu era obligată, tehnic, să avertizeze Statele Unite în legătură cu lansarea rachetei Oreşnik, fiind vorba de o rachetă cu rază medie, dar că Moscova a informat totuşi SUA cu 30 de minute înainte de lansare, aminteşte Reuters.

„Sunt convins că înţelegeţi că acest lucru a fost un factor stabilizator în situaţia foarte periculoasă în care ne găsim în prezent. Suntem angajaţi faţă de această practică şi sperăm că şi Statele Unite vor fi angajate. Şi sperăm de asemenea că astfel de acţiuni vor contribui la reducerea riscurilor de erori de calcul sau greşeli periculoase", a spus Riabkov, potrivit RIA.

Pe de altă parte, tot miercuri, agenţia de presă rusă de stat TASS a citat un oficial potrivit căruia Moscova continuă să lucreze la pregătirea rachetei balistice intercontinentale Sarmat, parte a arsenalului său nuclear strategic, pentru serviciul de luptă.

Sarmat este proiectată pentru a fi echipată cu focoase nucleare ce vor putea lovi ţinte aflate la mii de kilometri distanţă în SUA sau Europa, dar dezvoltarea ei a fost marcată de întârzieri şi eşecuri la teste, mai menţionează Reuters.


Pub