„Mă iertați, DAR merită….Eu care am fost olimpică pe țară la Limba și Literatura Română (3 ani la rând) și la disciplina de Istorie (la fel 3 ani la rând), absolvind liceul și BAC-ul cu “10” pe linie, fiind premiată cu Medalia Națională “Mihai Eminescu” oferită de către Ministerul Educației și Cercetării al RM doar celor 5 absolvenți ai BAC-ului din anul 2000 cu “10” pe linie, și premianta Guvernului RM pentru locul I la “Gala Studenților Originari din RM, la categoria “doctorat peste hotarele țării” am decis să îmi retrag copilul din sistemul educațional național începând cu clasa a 9-a, anume din cauza rigidității examenelor de absolvire și a fenomenului bullying-ului în școli.
Apreciez și încurajez performanțan academică, am un respect înalt pentru cei care au construit o carieră în domeniul educației și care au rămas acasă să predea în grădinițe, școli, colegii, sau universități. Am predat și eu în mai multe țări, inclusiv la două universități în Republica Moldova și sunt părinte al unui elev care a studiat în patru sisteme educaționale diferite. Nicăieri nu am întâlnit nivelul de stres și șoc psihologic prin care trec mulți dintre elevii noștri în perioada examenelor de absolvire.
Nu-i împovărați la examenele de absolvire, limitați accesul la telefonul mobil încă din primii ani de școală și liceu, și modificați URGENT curricula națională.
Regret răspunsul oferit de MEC. Citindu-l, ai impresia că este un text standard, rece, birocratic, care evită problema reală semnalată de mii de elevi și părinți.
În loc să vă autosesizați și să recunoașteți că un număr mare de elevi au întâmpinat dificultăți majore la această probă, ați ales să vă limitați la formulări despre proceduri, metodologii și respectarea curriculumului. Copiii nu au nevoie de explicații despre proceduri, ci de soluții și de empatie.
M-aș fi așteptat să spuneți clar că elevii care nu vor reuși să obțină nota de promovare vor avea posibilitatea să susțină o nouă probă și că veți analiza serios dacă nivelul de dificultate al examenului a fost unul adecvat pentru vârsta și pregătirea lor.
Mai mult, m-aș fi așteptat să transmiteți că veți recomanda autorilor de teste, evaluări și examene să reducă gradul de dificultate și să adapteze conținuturile la realitățile actuale. Scopul educației nu ar trebui să fie organizarea unor examene cât mai riguroase, ci pregătirea copiilor pentru viață.
Un examen excesiv de dificil poate schimba radical traseul educațional și profesional al unui tânăr. O singură notă poate determina un elev să renunțe la o anumită facultate, la o bursă sau chiar la un vis construit în ani de muncă. Nu cred că acesta trebuie să fie rolul unui examen național.
Din acest motiv am ales ca propriul meu copil să NU mai studieze în sistemul educational național, ci anul acesta fiind chiar în clasa a 9–a am renunțat la examenele de absolvire al acestui ciclu gimnazial și am decis să NU îmi supun copilul unui stres sălbatic provocat de o curricula învechită și niște camere de luat vederi care lasă urme printr-un șoc psihologic accentuat pentru toată viața copilului.
Am ales o școală internațională, poate unde performanța academică nu este una de pe vremurile noastre, evident nu o pot compară cu rigorile și nivelul de seriozitate față de studiile din vremurile noastre, dar achit o taxă de două ori mai ieftină decât unele școli din Republica Moldova, iar copilul nu este deloc stresat și este pregătit pentru etapa universitară.
Anul acesta (clasa a 9–a) a învățat lucruri practice și utile, precum: educația financiară, gestionarea unui credit bancar, calculul profitabilității unei afaceri, principiile funcționării unei companii de asigurări, fiscalitate, TVA, antreprenoriat, gestionarea inteligenței artificiale, design, informatică, educație civică (am aflat ca studiase despre Th.Hobbes și lucrarea sa “Leviathanul”, Machiavelli “Principele” cu cele 12 Teorii ale statului”, Montesquieu cu “separarea puterilor în stat”, despre care eu abia am studiat în primul an la Universitatea din Timișoara), acordarea primului ajutor medical și alte competențe care îi vor fi de folos indiferent de profesia pe care o va alege.
Sunt convinsă că orice adolescent are mai mult de câștigat dacă înțelege cum funcționează economia, finanțele personale și lumea profesională decât dacă este supus unei presiuni excesive pentru a rezolva exerciții avansate de trigonometrie sau alte noțiuni pe care le va uita la scurt timp după examen. Realitatea este că inclusiv mulți dintre cei care elaborează politicile educaționale nu utilizează în activitatea lor curentă sinusuri și cosinusuri, însă folosesc zilnic competențe financiare, de comunicare și de analiză practică.
Cred că reforma educației trebuie să pornească de la nevoile reale ale copiilor și ale economiei actuale, nu de la menținerea unor programe supraîncărcate și a unor examene care măsoară în primul rând rezistența la stres. Avem nevoie de o școală care pregătește pentru viață, nu doar pentru examene.
De aceea consider că este necesară o revizuire profundă a curriculumului și a modului de evaluare, astfel încât interesul superior al copilului să fie demonstrat prin fapte, nu doar invocat în comunicate oficiale.
Așteptăm totuși o reacție adecvată, stimați demnitari de stat ai Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova…
Stimate dle ministru Dan Perciun dvs ați rezolva pe nota “10” sau măcar “9” testul de ieri de la BAC la disciplina “matematică”? Eu nu cred că vă încadrați în timpul care a fost acordat acelor copii. Dvs când semnați ordinul pentru elaborarea conținutului examenelor de bacalaureat mai chemați vreo comisie adițională să se mai uite peste aceste teste sau semnați tot ce vi se pune pe masă? Eu doar întreb, nu dau cu parul… ”, a scris diplomata Corina Cojocaru, într-o postare pe rețele.
Examenul de bacalaureat la matematică, susținut pe 12 iunie de absolvenții din Republica Moldova, a stârnit nemulțumiri în rândul elevilor. Mai mulți candidați spun că testul a fost mult prea dificil, iar unii susțin că au fost „în șoc” după ce au văzut subiectele. Astfel, elevi, părinți și profesori au lansat o petiție publică prin care cer autorităților să analizeze situația. În reacție, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a luat act de petiție.
Sesiunea de bacalaureat 2026 a început pe 2 iunie. Primii care au susținut examenul au fost absolvenții din instituțiile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale. 3.107 candidați sunt înscriși la această probă, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Pe data de 5 iunie, absolvenții instituțiilor de învățământ liceal au susținut proba de examen la limba de instruire.
Pe 9 iunie, absolvenții de liceu au susținut examenul la limba străină.
Pe 12 iunie, absolvenții instituțiilor de învățământ liceal au susținut proba de examen la disciplina de profil.
Un număr record de 3.791 de candidați la bacalaureat au primit nota „10” din oficiu la proba de limbă străină. În același timp, 1.136 de candidați vor fi notați cu nota „10”, din oficiu, la examenul de informatică, față de doar 397 în sesiunea din 2025. De asemenea, în premieră pentru Republica Moldova, 112 candidați au obținut nota „10”, din oficiu, la proba de limbă și literatură română pentru alolingvi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!