Potrivit Procuraturii Generale, la această etapă, procurorii au finisat urmărirea penală în privința uneia din cele două femei, care este domiciliată în or. Bender.
Oamenii legii o acuză de faptul că, pretins angajată (de rând cu alți complici la compania din Stăuceni), a înșelat 12 clienți, din cele 45 de victime care au fost prejudiciate de grupul infracțional.
Potrivit Codului penal, escrocheria comisă în astfel de împrejurări se pedepsește cu închisoare de până la 15 ani, cu amendă de până la 1 000 000 lei.
Inculpata este învinuită de implicarea în pretinsa „importare” a automobilelor de diverse modele și tractoarelor din Polonia, inclusiv a unui excavator din Franța.
„Faptele incriminate grupului infracțional au fost săvârșite în perioada noiembrie 2024 - ianuarie 2025. Făptuitorii publicau pe una din platformele digitale a ofertelor comerciale, după care-i invitau pe clienți la oficiul din Stăuceni, mun.Chișinău.
Acolo, pretinșii angajați ai companiei care se prezentau la sediul întreprinderii cu mașini scumpe pentru ca să creeze aparența unei afaceri prospere (Mercedes, Lexus, Toyota), le prezentau clienților detalii privind pretinsele oferte:
- fotografii și filmulețe cu mașinile și tehnica, alte caracteristici preluate din anunțurile plasate pe platformele de vânzări din UE;
- clienții primeau garanții privind importarea mașinilor, pentru care le plăteau bani din timp, prin semnarea unui „contract”;
- mașinile și tehnica se pretindeau a fi importate din Germania, Polonia, Belgia, Franța;
- angajații companiei „verificau” în UE starea mașinilor, iar dacă urmau a fi defecte, compania se obliga să le „repare” etc.
Suplimentar, aceștia le prezentau și mașini reale care ar fi fost destinate vânzării, pe cale le aveau în parcarea companiei, aparent importate din SUA și UE (dar care în realitate aparțineau altor persoane).
Pentru a asigura credibilitatea vânzării, așa-zișii angajați ai companiei îi apelau telefonic pe un așa-zis manager al altei companii, pentru confirmarea vânzării și prețului (care uneori le făcea clienților îngrijorați și „reduceri”).
În consecință, automobilele nu au mai fost importate, iar învinuiții pretinși angajați ai companiei importatoare din Stăuceni au dispărut cu avansurile estimate la 6 milioane lei (pe care le-au primit în lipsa actelor primare și a documentelor emise de echipamente de casă și control).
Acum, procurorii sunt în curs de stabilire și a altor membri ai grupului infracțional, pentru tragerea lor la răspundere.
În continuare, urmează ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe, timp în care persoana acuzată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, notează PG.
Carolina Romanciuc, o tânără mamă din Tighina, a fost reținută și ținută trei luni în pușcărie, după ce ar fi fost confundată cu o altă femeie implicată în schemă de escrocherie cu mașini de lux de la Stăuceni. Într-un interviu pentru Adrian Prodan, aceasta a relatat că deși nu are nicio legătură cu dosarul, autoritățile au ignorat toate probele și mărturiile, lăsând-o fără libertate și fără dreptul de a-și vedea fetița de doar trei ani. Acum, după eliberare, tânăra trăiește sub control judiciar, iar copilul ei a rămas în grija părinților, în stânga Nistrului.
Tânără din Tighina care a fost reținută și ținută trei luni în pușcărie, după ce ar fi fost confundată cu o altă femeie implicată într-o schemă de escrocherie cu mașini de lux de la Stăuceni riscă să fie cercetată din nou, după ce Procuratura Rîșcani ar fi contestat la Curtea de Apel decizia de a o elibera.
Pe 16 august 2025, tânără a fost scoasă de sub control judiciar: „Procurorii încă mă mai poartă pe drumuri, dar eu nu dau mâinile jos”.
Mai mulți moldoveni au ajuns victimele unor escroci, care le-ar fi promis să le vândă diverse utilaje agricole, iar pentru a semna contractul, solicitau un avans de câteva mii de euro sau chiar suma intergală. În cele din urmă, „afaceriștii” au dispărut cu tot cu bani, fără a mai livra marfa, iar oamenilor nu le-a rămas decât să se plângă la Poliție. Fiul uneia dintre victime a oferit, pentru UNIMEDIA, detalii despre schema prin care tatăl său a fost lăsat și fără bani, și fără tehnică.
Eu foarte mult mă tem, eu risc de la 8 la 15 ani. Copilul stă la părinți, îmi este foarte greu să mă stabilesc aici, în Chișinpău. Eu visez cum eu sunt aoclo, cum eu iar nimeresc acolo, văd fetele de acolo, moral am fost distrusă. Se tergiversează totul,. au toate dovezile că eu nu sutn vinovată, dar s epare că lor nu le convine.
O altă victimă a relatat, pentru UNIMEDIA, cum a fost convinsă să dea 3 mii de euro avans pentru un automobil pe care urma să îl primească până la 30 decembrie. Când și-a dat seama că a fost amăgită, a mers la sediul companiei, unde a semnat contractul cu administratoarea, dar a găsit ușa încuiată, iar la numerele de telefoane afișat pe site-ul de publicitate nu mai răspunde nimeni.
O altă victimă a escrocilor cu firmă deschisă la Stăuceni a făcut dezvăluiri, după ce a achitat 9400 € pentru un Nissan Qashqai, care urma să-i fie livrat din Polonia. Bărbatul a relatat că a plătit suma integrală pe automobilul care i-a fost prezentat la calculator, în fotografii și video, și care urma să ajungă în Moldova în maxim 28 de zile de la data semnării contractului.
Victimele escrocilor cu firmă la Stăuceni, care au dat mii de euro pentru a achiziționa mașini sau utilaje agricole de peste hotare, dar așa și nu le-au primit, s-au plâns și la Procuratură, după ce au văzut că răspunsul anchetatorilor de la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, unde s-au adresat inițial, întârzie. Păgubiții au declarat, pentru UNIMEDIA, că au depus câte o plângere colectivă la Procuratura Generală și la PCCOCS, dar și separate, la fiecare instituție în parte.
Tot victimele au comunicat, pentru UNIMEDIA, că doi suspecți au fost reținuți, o femeie și un bărbat. Solicitată de UNIMEDIA, Poliția a ezitat să ne ofere informații de interes public, invocând „protecția datelor cu caracter personal”, dar unele dintre persoanele pătimite ne-au confirmat că au fost invitate la Inspectoratul Rîșcani, pentru a-i identifica pe reținuți.
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată dosarul în privința unui învinuit în schema de escrocherie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!