6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 122 destinații Pașaportul Moldovei pe locul 79 mondial: 122 de destinații accesibile fără viză sau proceduri simplificate 43 ani Moldovean de 43 de ani moare la muncă în Italia, căzut din 7 metri pe un șantier din Toscana 4 răniți Rusia lansează peste 100 de drone pe Ucraina, 4 răniți la Kiev, poduri strategice lovite repetat
(video) Ședința Guvernului. Munteanu, mesaj pentru șefii întreprinderilor de stat: „Cine nu-și poate justifica activitatea și remunerația să-și depună demisia”

Guvernul s-a întrunit astăzi în ședință cu agendă plină. În contextul scandalurilor de la MoldATSA și Metalferos, premierul Alexandru Munteanu a declarat că funcțiile din consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat trebuie ocupate de profesioniști și a recomandat persoanelor care nu își pot justifica activitatea sau remunerația să ia în calcul demisia.

Foto: UNIMEDIA

Ședința s-a încheiat.

update Guvernul a respins avizul la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 225/2023 cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.  

update Avizul la proiectul de lege pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova nr.152/2014, a fost respins de cabinetul de miniștri.

update Proiect de lege pentru modificarea unor acte normative (prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și protejarea victimelor acestuia), a fost aprobat.

update A fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea mecanismului de protecție în domeniul avertizărilor de integritate).

update A fost aprobat proiectul de lege privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității naționale.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții ,,Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”, semnat la Chișinău și Luxemburg la 17 iunie 2026.

update Proiectul de lege cu privire la arbitraj, a fost susținut de miniștri.

update A fost aprobat proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor, a fost aprobat.

update Proiect de lege privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere, a fost aprobat.

update A fost aprobat proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (promovarea eticii profesionale și modernizarea sistemului de management al resurselor umane în administrația publică centrală).

update Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Documentului unic de program pentru anii 2025-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 160/2025, a fost aprobat.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea semnării Memorandumului de înțelegere dintre Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova și Centrul Național de Statistică al Statului Qatar privind cooperarea și schimbul de experiență în domeniul statisticii.

update Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Islandei privind serviciile aeriene, încheiat la Chișinău la 26 mai 2026, a fosta probat.

update Proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind cerințele de stabilitate specifice pentru navele de pasageri ro-ro, a fost aprobat.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de ținere a resursei informaționale formate de Subsistemul informațional ,,Management programe și proiecte” aferent Sistemului informațional național în domeniul eficienței energetice.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a locuințelor de serviciu administrate de către Ministerul Apărării și unitățile militare ale Armatei Naționale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 874/2015.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 125/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova (înscrierea certificatului calificat pentru semnătură electronică în cartea de identitate și în cartea de rezidență a persoanei cu vârsta de peste 14 ani).

update Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la modificarea anexei nr. 18 la Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri imobile.

update Proiectul de hotărâre a Guvernului privind bursele și alte forme de sprijin social acordate elevilor, studenților și persoanelor care studiază în învățământul postuniversitar, a fosta probat.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modalitatea de recepționare și de ținere a materialelor Fondului de stat de informaţii privind subsolul.

update Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Metodologiei privind controlul de stat în baza analizei riscurilor aferent domeniilor aflate în competența Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice.

update Proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind stabilirea metodei de siguranță pentru evaluarea atingerii obiectivelor de siguranță, a fost aprobat.

update Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la acordarea titlului de parc industrial Societății cu Răspundere Limitată „Parcul Industrial Multifuncțional din Ocnița”, a fosta probat.

update A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind aspectele referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea infrastructurilor de transport de interes strategic din ambele state, inclusiv a podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Republica Moldova) și Ungheni (România).

update Proiectul de dispoziție a Guvernului cu privire la decernarea Premiului Guvernului Republicii Moldova ,,Inventator remarcabil” pentru anul 2025, a fost aprobat.

update A fost aprobat proiectul de dispoziție a Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Grupului de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice.

update Proiectul de dispoziție a Guvernului cu privire la aprobarea Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2025, a fost aprobat.

update Prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat că intenționează să consolideze Corpul de Control al Cabinetului și a declarat că sunt căutate „persoane integre, competente și curajoase”, care să contribuie la protejarea interesului public și a banului public. Potrivit acestuia, persoanele interesate își vor putea depune CV-urile, iar informațiile privind procesul de recrutare vor fi publicate pe pagina oficială a Guvernului.

update Totodată, premierul a solicitat suspendarea concursului pentru funcția de director al „Moldtelecom”, urmare a unor informații în spațiul public.

update Premierul Alexandru Munteanu a anunțat reorganizarea Agenției Proprietății Publice (APP), după ce au fost ridicate semne de întrebare privind activitatea unor întreprinderi de stat, inclusiv MoldATSA și Metalferos. Acesta a declarat că APP va trece în coordonarea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. 

Potrivit premierului, după demisia directorului agenției, Roman Cojuhari, autoritățile încep o „reorganizare profundă” a instituției.

Totodată, premierul a dispus revizuirea modului de numire și remunerare a membrilor consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat. Miniștrii urmează să prezinte informații despre toți reprezentanții desemnați de ministerele pe care le conduc, activitatea desfășurată de aceștia și rezultatele obținute.


Pub