130 răniți Tornadă în Paraná, Brazilia; vânturi până la 250 km/h, case distruse 8,6 mil. lei Scandal pe declarațiile de avere în Parlament, cu cazul Stefanco 600 mil. $ Ungaria primește derogare un an la sancțiuni pe energie, contra LNG din SUA 4,6 mld. pachete Colete sub 150 € intră în UE; Franța verifică 100.000 la CDG
Circa trei sute de stații de așteptare a transportului public vor fi renovate

Lucrările de reabilitare a pavilioanelor stațiilor de transport public au început în luna aprilie, a.c., urmând a fi reparate câte 10 obiective lunar. Până în prezent, au fost renovate 42 de stații de pe principalele artere din oraș.

Foto: UNIMEDIA

Despre acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii între primarul general interimar, Adrian Talmaci, și reprezentantul întreprinderii care administrează circa trei sute de stații de așteptare a transportului public din capitală.

Cel din urmă a solicitat implicarea municipalității în scopul prevenirii vandalizării a stațiilor recent renovate.

Totodată, Primarul general interimar a solicitat companiei respectarea angajamentelor asumate față de municipalitate, în baza parteneriatului public-privat existent, precum și prezentarea unui grafic de lucrări privind reabilitarea stațiilor.


Pub