Potrivit hotărârii, bărbatul, R.M., a fost acuzat de violență psihologică și defăimare publică împotriva fostei partenere și a copiilor. Instanța a constatat că ultimul a creat un mediu de intimidare prin mesaje amenințătoare pe rețelele de socializare. Măsurile au fost considerate necesare pentru siguranța victimelor.
Avocatul bărbatului, Roman Zadoinov, a contestat decizia, constatând că „întregul demers judiciar ridică semne de întrebare cu privire la legalitatea și proporționalitatea acestor măsuri”. În rezultat, Curtea de Apel Nord a admis recursul și a anulat o ordonanță de protecție emisă.
Anterior, avocata Violeta Gașițoi, care îl reprezintă pe reclamant într-o altă cauză împotriva acțiunilor arbitrare a ATAS Fălești, a relatat că Direcția de Asistență Socială Teritorială Fălești a suspendat în mod arbitrar graficul de întrevederi dintre clientul său și copiii minori, fără o cerere expresă din partea vreunuia dintre părinți. Instanța a considerat această acțiune ca fiind nelegală și a anulat decizia autorității cu puțin timp înainte de aplicarea ordonanței de protecție.
Mai mult, judecătoria Bălți a constatat că plângerea tatălui din 2024 până în 2025 privind aplicarea violenței psihologice și îngrădirea accesului la copii nu a fost analizată de autorități, deși acestea au susținut contrariul. În consecință, judecătorul a obligat pârâții să investigheze în detaliu toate aspectele prezentate de reclamant. În plus, pârâții au fost obligați să achite cheltuieli de judecată în valoare de 10.000 lei, sumă ce va fi plătită din bugetul public. Este de notat că judecătoria Bălți a emis o notă informativă în regim de urgență și a expediat-o Inspectoratului de Poliție Fălești indicând că „în regim de urgență să fie examinată plângerea tatălui care a fost depusă încă în 2024 privind actele de violență”.
„Această hotărâre confirmă faptul că autoritățile nu doar că nu au intervenit pentru a proteja dreptul unui părinte la legătura cu copiii săi, dar au acționat în mod abuziv, încălcând principiul interesului superior al copilului,” a declarat avocata Violeta Gașițoi.
Deși Judecătoria Bălți a decis definitiv, la 31 martie 2025, că Direcția Asistență Socială Teritorială Fălești a acționat ilegal, instituțiile implicate nu par dispuse să respecte hotărârea, mai acuză avocata.
Violeta Gașițoi susține că, deși nu a fost formulat un apel, iar Direcția a început chiar executarea hotărârii – inclusiv și-a expus dorința să achite cheltuielile de judecată – recent, ATAS Nord-Vest a transmis o notificare avocatei că prelungește investigația internă și intenționează să depună o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive.
„Exact când Ministerul Muncii și Protecției Sociale a solicitat declanșarea unei anchete disciplinare împotriva funcționarilor care au admis separarea ilegală dintre un tată și copiii lui minori, ATAS Nord-Vest transmite un răspuns prin care anunță că își prelungește investigația internă cu încă 7 zile și — atenție! — anunță intenția de a depune o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Această mențiune ridică semne de întrebare: nu este o formă de presiune? Nu e o încercare de a intimida și descuraja un părinte care luptă, legal, pentru a avea dreptul să comunice cu propriii copii?”, a scris avocata.
Curtea de Apel Bălți a constatat că acțiunile lui M.R. nu constituie acte de violență. Inspectoratul de Poliție Fălești și presupusă victimă nu au demonstrat că tatăl este abuzator ci dimpotrivă, mesajele care erau trimise de tatăl copiilor în adresa mamei includeau solicitări ca să includă copiii la activități extrașcolare, el, obligându-se să suporte aceste cheltuieli. Curtea de Apel a mai indicat că probele prezentate de tata arată expres că acesta nu are profil de agresor și niciun mesaj trimis de către acesta copiilor ori mamei nu conține amenințări, ci, dimpotrivă, grija pe care o poartă el față de copiii minori. Decizia primei instanțe a fost anulată în totalitate ca fiind emisă contrar legii și probelor anexate de Inspectoratul de Poliție Fălești și susținută de presupusa victimă.
Instanța, printre altele, a mai constatat că scopul presupusei victime de a impune o ordonanță de protecție era ca să-și rezolve alte litigii pe care le are cu tatăl minorilor pe rolul instanței de judecată. Cu alte cuvinte, în situația dată, presupusa victimă, cu ajutorul Inspectoratului de Poliție Fălești s-a folosit abuziv de legea 45/2007, ne mai spune avocata.
„La fel, este de notat un formalism exagerat aplicat la nivel național, pentru că la completarea anchetei, presupusa victimă a indicat date false precum că a fost strangulată de presupusul agresor și alte date false. IP Fălești nu a cerut nicio probă, știind că tatăl minorilor, în 5 ani a fost în Moldova doar o dată, iar de atunci au trecut mai mult de 2 ani și jumătate. Apare întrebarea, cum putea acesta să o stranguleze? Cum putea să-i interzică să depună plângeri la poliție dacă nu a fost niciodată prezent fizic în această perioadă îndelungată?!”, se întreabă apărătoarea.
„Curtea de Apel Bălți corect a constatat că presupusa victimă a dorit să-și rezolve alte litigii pe care le are cu tatăl copiilor, dar mai mult ca atât, conform graficului de comunicare restabilit de către judecătoria Bălți, tatăl minorilor urma să vină în Moldova în luna iunie și să ia copiii pe o lună și jumătate la odihnă, iar pentru ca acest lucru să nu se întâmple, imediat după ce s-a anulat decizia de suspendare a graficului s-a aplicat ordonanța de protecție, iar tatăl minorilor nu a mai reușit să planifice revenirea în Moldova pentru ca să își ia copiii în vacanță. Scopul dorit de mama a fost realizat. Acum tata nu mai poate să vină și să își realizeze dreptul parental”, a menționat avocata.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!