23,28 lei/l Benzină se scumpește mâine la 23,28 lei/litru după ANRE, motorină 20,25 lei/l; stații cu prețuri mici 20,12 lei Euro urcă la 20,12 lei pe BNM azi cu +0,01, dolarul scade la 16,90 lei pe fondul mișcărilor valutare 85.000 $ Femeie de 39 ani reținută la aeroport cu 85.000 dolari nedeclarați ascunși în bagajul de mână 16 mld $ Junghietu: depozit subteran gaze în RM necesită investiții de 16 miliarde dolari, 45% rezerve în UA
„Această tradiție are consecințe grave asupra sănătății”: Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să renunțe la arderea anvelopelor în noaptea Învierii

În contextul sărbătorilor Pascale, Inspectoratul pentru Protecția Mediului lansează un apel către cetățeni, îndemnându-i să renunțe la practica nocivă de a arde anvelope în noaptea Învierii.

Foto: UNIMEDIA

„Această acțiune, deși percepută de unii ca o tradiție, are consecințe grave asupra sănătății publice și asupra mediului înconjurător.

Arderea anvelopelor eliberează în atmosferă substanțe extrem de toxice –care pot cauza probleme respiratorii, iritații oculare și cutanate, precum și afecțiuni pe termen lung, inclusiv cancer.

Copiii, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice sunt printre cele mai vulnerabile categorii.

Fumul gros și negru rezultat din arderea cauciucului contribuie la poluarea aerului, afectează calitatea vieții și deteriorează echilibrul ecosistemelor locale.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului amintește că arderea neautorizată a deșeurilor, inclusiv a anvelopelor, este interzisă de legislația în vigoare și se sancționează contravențional.

Sărbătorile Pascale trebuie să fie un prilej de liniște, curățenie sufletească și respect față de viață și natură.

Îndemnăm cetățenii să păstreze spiritul sărbătorii fără a afecta sănătatea celor din jur sau mediul.

Inspectoratul încurajează cetățenii să semnaleze eventualele cazuri de ardere ilegală a deșeurilor la subdiviziunile teritoriale ale instituției sau la serviciul unic de urgență 112”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.


Pub