„Moldova colectează mai puține venituri fiscale decât alte state 3 similare și o face printr-un sistem fiscal complex și distorsionant. Pentru a reduce costurile de conformare fiscală și a susține creșterea economică, reformele trebuie să se concentreze mai întâi pe simplificare și pe eliminarea măsurilor de stimulare fiscală ineficiente. De exemplu, scutirile și cotele reduse de TVA duc la scăderea eficienței proceselor de producere, nefiind direcționate spre beneficiarii care au cea mai mare nevoie de sprijin”, se arată în comunicatul FMI.
Recomandările FMI vizează și schimbări în programul Prima Casă.
„Creșterea robustă a domeniului creditării și a prețurilor la locuințe cer o monitorizare mai îndeaproape. În ceea ce privește cerințele față de debitori în cadrul programului Prima Casă, acestea trebuie să fie ca și cele generale de creditare”, a declarat Alina Iancu, șefa echipei de experți FMI, aflată într-o vizită de consultare în Republica Moldova.
Vedeți mai jos toate recomandările FMI. Raportul experților urmează să fie definitivat, aprobat și apoi publicat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!