Accident teribil în Italia: Un șofer moldovean, beat criță, a lovit mortal doi soți, care circulau cu o motocicletă. Alte 4 persoane, rănite

Un șofer moldovean, în vârstă de 44 de ani, este cercetat penal pentru omor și conducere în stare de ebrietate, în urma unui grav accident rutier petrecut sâmbătă în orașul Jesolo, Italia. Potrivit presei locale, în urma coliziunii, doi soți în vârstă de 59 de ani a murit pe loc, iar alte persoane au fost rănite.

Foto: corrieredelveneto

Potrivit poliției locale, moldoveanul ar fi pătruns pe contrasens, la scurt timp după un sens giratoriu, intrând în coliziune frontală cu motocicleta Harley-Davidson condusă de Davide Magnanini, pe care se afla și soția sa. Impactul violent nu le-a lăsat nicio șansă celor doi, care au murit pe loc.

După impactul cu motocicleta, camionul frigorific a continuat să ruleze scăpat de sub control și a lovit alte autoturisme, rănind patru persoane.

Testul cu etilotestul a arătat o alcoolemie de peste 2 g/l, de patru ori peste limita legală admisă în Italia.

Davide și Manuela, cei doi soți, erau căsătoriți de zeci de ani, aveau doi fii, Simone (30 de ani) și Federico (25 de ani), și împărtășeau o mare pasiune pentru motociclete. Făceau parte dintr-un grup de motocicliști numit „Harley coi fioi”. 


Pub