35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Parlamentul iranian a aprobat parteneriatul strategic cu Rusia pentru 20 de ani: Ce prevede acordul

Parlamentul Iranului a aprobat miercuri un pact de parteneriat strategic pe 20 de ani între Moscova şi Teheran, a anunţat media de stat. Acordul presupune o întărire a legăturilor bilaterale, inclusiv o cooperare mai strânsă în domeniul apărării, informează Reuters, potrivit digi24.ro.

Foto: Shutterstock

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său iranian Masoud Pezeshkian au semnat documentul de parteneriat strategic pe 17 ianuarie. Parlamentul rus a aprobat pactul în aprilie. 

Chiar dacă acordul nu include o clauză de apărare reciprocă, el stipulează că ambele ţări vor conlucra împotriva ameninţărilor militare comune, îşi vor dezvolta cooperarea tehnico-militară şi vor lua parte la exerciţii militare comune. De la declanşarea războiului împotriva Ucrainei în 2022, Iranul şi Rusia şi-au întărit legăturile militare, ţările occidentale acuzând Iranul că livrează rachete şi drone pentru atacurile ruse asupra teritoriului ucrainean. 

Teheranul neagă că ar livra arme pentru ca acestea să fie utilizate de Rusia în războiul său împotriva ţării vecine. Pactul strategic include de asemenea câteva clauze menite să consolideze parteneriatul economic, în special prin întărirea cooperării interbancare directe şi prin promovarea produselor lor financiare naţionale. 

Un acord de liber schimb între Iran şi Uniunea Economică Eurasiatică, condusă de Rusia, a intrat în vigoare săptămâna trecută, reducând tarifele pentru a impulsiona comerţul între cele două economii, ambele vizate de sancţiuni occidentale aspre.


Pub