„În cadrul convorbirii au fost discutate evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, inclusiv atacurile cu rachete lansate de Iran asupra Emiratelor Arabe Unite și a altor state din regiune, precum și impactul acestora asupra securității și stabilității regionale. A fost menționat că situația creată a determinat închiderea temporară a spațiului aerian, afectând deplasarea cetățenilor străini, inclusiv a unor cetățeni ai Republicii Moldova aflați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
Omologul emirian a mulțumit pentru solidaritatea și poziția fermă a Republicii Moldova în sprijinul menținerii stabilității regionale și a subliniat importanța eforturilor regionale și internaționale pentru prevenirea escaladării situației.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a abordat, în mod prioritar situația cetățenilor moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite. Partea emiriană și-a exprimat deschiderea de a acorda sprijinul deplin pentru asigurarea siguranței acestora și pentru facilitarea gestionării situației în contextul restricțiilor temporare de transport aerian.
La finalul convorbirii, cei doi miniștri au reafirmat interesul pentru continuarea dialogului și consolidarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite”, se arată într-un comunicat emis de MAE.
Pe 2 martie, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat reluarea limitată a operațiunilor aeriene pe aeroporturile din Dubai.
Mai mulți cetățeni moldoveni aflați în Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite au solicitat asistență consulară, în contextul situației tensionate din Orientul Mijlociu, anunță Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Israelul a lansat sâmbătă un atac „preventiv” împotriva Iranului, cu lovituri inclusiv în capitala Teheran, unde au apărut nori de fum în mai multe zone. La scurt timp, un oficial american a declarat pentru New York Times că sunt în desfășurare și lovituri ale SUA în Iran. Atacul vine după ce președintele american Donald Trump a amenințat în repetate rânduri regimul de la Teheran că vor lovi Iranul dacă acesta va continua programele sale balistice.
Președintele american Donald Trump a spus sâmbătă, într-un clip distribuit pe conturile sale de pe rețelele de socializare, că Statele Unite au început „operațiuni de luptă majore” în Iran. „Industria lor de rachete va fi făcută una cu pământul și le vom anihila marina”, a declarat liderul SUA, transmițând și un mesaj către Gărzile Revoluționare Iraniene: „Ar trebui să vă predați, altfel veți muri cu siguranță”.
O bază americană din Bahrain a fost ținta unui atac cu rachete, dar explozii s-au auzit și în Abu Dhabi, Dubai, Qatar, Kuwait și chiar în Riad – Arabia Saudită.
Exploziile din Teheran au declanșat o reacție rapidă la Kiev. Ministerul de Externe al Ucrainei a transmis că nu va uita niciodată atacurile cu drone iraniene asupra orașelor ucrainene și a pus responsabilitatea pentru escaladare pe regimul de la Teheran.
De cealaltă parte, Rusia a criticat Israelul și pe președintele SUA Donald Trump, pentru că s-au lansat într-un „atac periculos și iresponsabil” asupra Iranului, despre care Moscova spune că împinge întregul Orient Mijlociu într-un abis. „Pacifistul și-a arătat din nou fața”, a transmis Medvedev, fost președinte rus.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a informat că pe întreg teritoriul Statului Israel a fost instituită starea de urgență imediată, în contextul operațiunilor militare împotriva Iranului.
Influencerița Tany Vander, care s-a mutat în toamna anului 2025 cu traiul în Dubai, a relatat, într-un stories pe Instagram, care e starea de spirit a oamenilor din Dubai, în contextul operațiunii militare lansate de autoritățile din Tel Aviv astăzi, împotriva Iranului, în coordonare cu SUA, dar și a escaladării conflictului în mai multe state din Orientul Mijlociu.
Jurnalistul Dorin Galben și logodnica sa, Violeta Scrișu, au relatat că au rămas blocați în Dubai, după anularea zborului spre Moldova, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu. Cei doi au transmis că sunt în siguranță, dar nu știu când vor putea reveni în țară.
Clipe stresante pentru influencerița Jenika Guțu. Tânăra, care se afla în vacanță în Dubai, urma să revină astăzi în Republica Moldova, însă zborul i-a fost anulat pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Astfel, influencerița, împreună cu mama ei, a decis să plece spre Oman, în orașul Muscat, de unde intenționează să prindă un alt zbor spre casă. Potrivit acesteia, schimbarea traseului și noile bilete au generat costuri de aproximativ 7 mii de euro.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!