35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Ce le-a spus Vladimir Putin oligarhilor ruși după discuția cu Donald Trump: „Nu fiți naivi”

La congresul Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor (RSPP), Vladimir Putin, 72 de ani, i-a sfătuit pe oamenii de afaceri ruși „să nu fie naivi” și să nu se aștepte la un sfârșit rapid al războiului declanșat în Ucraina sau la ridicarea imediată a sancțiunilor internaționale, transmite canalul de Telegram Faridaily, preluat de portalul rusesc independent Meduza, scrie Libertatea.

Foto: Profimedia

Discuția lui Putin cu oamenii de afaceri a fost aproape în întregime dedicată războiului și negocierilor de pace, au declarat doi participanți la întâlnire și o altă sursă familiarizată cu partea congresului desfășurată cu ușile închise.

„Din conversație a rezultat că negocierile sunt dificile și nu se vor încheia repede”, au precizat, la unison, sursele.

„Președintele ne-a sfătuit să nu fim naivi și să înțelegem câte persoane și câte interese sunt în procesele care au loc în prezent. Nu a existat un optimism că un acord va parafat rapid”.

Putin le-a cerut oamenilor de afaceri să nu se bucure prematur și „să nu se aștepte ca mâine să fie ridicate sancțiunile”.

„Nu va mai fi ca înainte”

În partea deschisă a evenimentului, Putin a spus că afacerile rusești nu ar trebui să se aștepte la libertate completă de comerț, plăți și fluxuri de capital sau mecanisme occidentale pentru protejarea drepturilor investitorilor și antreprenorilor în viitorul apropiat. „Nu va mai fi ca înainte”, a adăugat Putin.

Congresul RSPP din 18 martie, la care au participat oameni de afaceri, manageri de top ai întreprinderilor de stat și oficiali guvernamentali, a avut loc după conversația telefonică a lui Vladimir Putin cu președintele american Donald Trump.

După discuția cu liderul de la Casa Albă, Kremlinul a fost de acord cu oprirea timp de 30 de zile a loviturilor asupra instalațiilor energetice din Ucraina.


Pub