6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ultima oră! Liliana Vițu, numită directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, în locul Anei Revenco

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a aprobat cererea de demisie a Anei Revenco din fruntea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării și a semnat decretul privind numirea Lilianei Vițu în funcția de directoare a instituției.

Foto: presedinte.md

„Îi mulțumesc pentru munca depusă la conducerea Centrului și pentru rolul pe care l-a avut în construirea acestei instituții. Într-un context regional și de securitate fără precedent, doamna Revenco a pus bazele unei structuri esențiale pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării și a ingerințelor străine. Îi sunt recunoscătoare pentru profesionalism și perseverență”, a menționat șefa statului.

Pe 4 august, fosta ministră a Afacerilor Interne, Ana Revenco, a anunțat că își încheie mandatul de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării.

Cu o zi mai devreme, pe 3 august, Liliana Vițu și-a anunțat demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului, „în legătură cu o anticipată schimbare în viața sa profesională”.


Pub