4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Aleksandar Vučić critică dur aderarea României la UE: „Nu îndeplineau cerințele!” și spune că Bucureștiul este sub control american

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, atrage atenția că Statele Unite ar putea dezvolta o rețea proprie de influență în Europa de Est, în cazul în care Uniunea Europeană continuă să întârzie procesul de extindere, relatează Mediafax și Libertatea.

Foto: hepta

Într-un interviu acordat recent pentru podcastul The Rest Is Politics: Leading, liderul de la Belgrad a abordat poziționarea Serbiei în contextul global actual.

Aluzie la un control american în state din Europa de Est

Aleksandar Vučić a sugerat că Washingtonul ar putea reuni între 5 și 10 state est-europene sub o influență predominantă. Deși nu ar fi vorba de un control direct, această situație ar genera probleme de coeziune politică pentru UE.

Președintele sârb a menționat explicit România, Polonia și Bulgaria, susținând că o posibilă desprindere a acestora de nucleul vest-european ar complica eforturile europenilor de a rămâne uniți.

Americanii ar putea discuta cu „o structură în Polonia”, „alta în România” și „alta în Bulgaria”, ceea ce ar face mai dificil pentru europeni să mențină coeziunea politică, a spus Aleksandar Vučić.

Aleksandar Vučić: România și Bulgaria nu îndeplineau toate cerințele

Vučić a subliniat că reticența marilor puteri europene de a accepta noi membri reprezintă o „mare greșeală strategică”.

Pentru a argumenta că extinderea ar trebui accelerată, el a dat exemplul României și Bulgariei, susținând că acestea nu îndeplineau toate cerințele la momentul integrării.

„Nu îndeplineau cerințele la momentul intrării în UE”, a transmis Aleksandar Vučić.

În acest context, liderul sârb a comis o eroare, afirmând că aderarea a avut loc în anul 2004, în condițiile în care România și Bulgaria au intrat în UE la 1 ianuarie 2007.

El și-a exprimat speranța rezervată că țări cu greutate, precum Germania, Franța și Italia, vor ajunge la o mai bună înțelegere a necesității extinderii blocului comunitar.

Relația cu Moscova și Occidentul

Președintele Serbiei a folosit ocazia pentru a respinge acuzațiile conform cărora țara sa ar fi excesiv de apropiată de Rusia. Totodată, a criticat viziunea Occidentului asupra politicii globale.

A contestat portretizarea Vestului ca un „far al democrației” în contrast cu Rusia, văzută ca un „far al răului”. Vučić a subliniat că realitatea geopolitică nu este „alb și negru”, ci conține „multe nuanțe de gri”.

Pentru a debloca impasul actual, Aleksandar Vučić a reiterat planul propus anterior alături de premierul albanez Edi Rama, care vizează o aderare treptată.

Permiterea accesului rapid la piața unică europeană și la spațiul Schengen pentru statele candidate pregătite. În schimbul accesului economic, aceste state nu ar solicita imediat drept de veto, comisari europeni sau locuri în Parlamentul European.

Liderul sârb a avertizat că integrarea izolată a unor state precum Republica Moldova sau Muntenegru, ignorând Serbia, „nu are sens”.

Serbia este țară candidată la aderarea la UE din anul 2012. Negocierile oficiale au început în ianuarie 2014, iar până în prezent, conform Consiliului UE, au fost deschise 22 de capitole de negociere.


Pub