„Persoanele care nu pot să depună personal la biroul electoral al secției de votare cererea privind votarea la locul aflării au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală.
În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare va desemna, cel puțin doi membri ai biroului care se vor deplasa cu o urnă de vot mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.
Persoanele menționate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secției de votare în baza cererilor depuse. În lista electorală, în dreptul numelui persoanei respective se face precizarea „Votat la locul aflării””, informează CEC într-un comunicat de presă.
Amintim că Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de hotărârea Parlamentului Republicii Moldova prin care, pe perioada stării de urgență, este posibilă organizarea alegerilor locale noi în unele unități administrativ-teritoriale. În acest fel, CEC a revocat hotărârea de suspendare a procesului de organizare a scrutinului planificat, anterior, pentru data de 15 mai și a stabilit data de 29 mai curent pentru desfășurarea alegerilor locale în unele localități din țară.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!