4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Două zile de doliu în Ruseștii Noi: Bărbatul, care a scos arma și și-a împușcat cumnatul, apoi s-a sinucis, a fost veteran de război al luptelor din Afganistan

Ziua de 13 și 15 august au fost declarate drept zile de doliu în comuna Ruseștii Noi, în legătură cu tragedia de acum patru zile care a avut loc în localitate, când un bărbat și-a împușcat cumnatul, după care s-a sinucis, transmite presa locală.

Foto: poză-simbol

Autoritățile locale au decis să declare ziua de marți, 13 august, drept zi de doliu, pentru a comemora trecerea în neființă a lui Victor Țapeș, cel care ar fi scos arma și și-ar fi împușcat cumnatul. Potrivit primarei localității, Victor Țapeș a fost veteran de război al luptelor din Afganistan. 

„Acest eveniment nefericit nu este doar o pierdere personală pentru cei apropiați, ci și o tragedie care ne afectează pe toți. Din păcate, am ajuns să vedem efectele devastatoare ale sindromului post războinic, singurătății și depresiei, agravate de lipsa atenției din partea autorităților față de veteranii noștri și de fenomenul exodului populației (…). Vă îndemn să reflectăm la ceea ce putem face fiecare dintre noi pentru a preveni astfel de tragedii în viitor”, a scris Valentina Meșină, primara comunei Ruseștii Noi, pe pagina sa de Facebook. 

De asemenea, primara atrage atenția autorităților guvernamentale asupra necesității urgente de a implementa un pachet social dedicat veteranilor și de a sprijini comunitățile afectate de migrația masivă.  

Ziua de mâine, 15 august, este declarată din nou zi de doliu în comuna Ruseștii Noi, de această dată,  în legătură cu trecerea în neființă a lui Vasile Lipcan, nașul de cununie și cumnat cu Victor Țapeș – „un OM cu litere mari, care și-a pierdut viața într-un mod tragic și nemeritat”, scrie primara comunei.

„Domnul Vasile Lipcan a fost un om inteligent, omenos, respectuos și un specialist IT excepțional. Ca angajat al primăriei și ca membru dedicat al comunității, el a fost mereu gata să sară în ajutorul fiecărui sătean care avea nevoie. Prin profesionalismul său și prin bunătatea sa, a lăsat o amprentă profundă în viața noastră.

Pierderea sa este resimțită de întreaga comună. El nu merita un astfel de sfârșit, iar durerea este cu atât mai mare pentru noi toți, știind că am pierdut un om de o asemenea valoare”, mai scrie Valentina Meșină. 

Pe 11 august, doi bărbați de 53 și 55 de ani au decedat după ce au fost împușcați cu o armă.


Pub