22,94 lei/l Benzină 22,94 lei/l motorină 19,62 lei/l în weekend după scumpire ANRE 28 Bărbat de 28 ani căutat de Poliție după împușcarea unui tânăr la Botanica 2 complici reținuți 24 Militar de 24 ani din Florești decedat la spital după împușcare în serviciu sinucidere 19,96 lei Euro la 19,96 lei BNM în creștere 5 bani azi slăbire leu dolar 17,05 lei pentru weekend
Ultima oră! Liuba Șova și Nicolae Roșca, numiți de Parlament în funcția de judecători la CC, pentru încă 6 ani

Judecătorii de la Curtea Constituțională, Liuba Șova și Nicolae Roșca, au fost numiți de Parlament, pentu încă un mandat de 6 ani.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, ambele candidaturi au fost susținute cu votul a 54 de deputați PAS, în cadrul ședinței plenare din 26 iunie. 

„Liuba Șova este jurist și, mai bine de 20 de ani, a fost lector în cadrul catedrei de Drept Constituțional și Drept Administrativ a Facultății de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, din anul 2019, Liuba Șova deține funcția de judecător al Curții Constituționale.

Și Nicolae Roșca este, din anul 2019, judecător al Curții Constituționale. Acesta este doctor în drept, conferențiar universitar și are experiență academică de peste 30 de ani. În perioada anilor 2016 – 2019, Nicolae Roșca a fost șef al Departamentului Drept Privat al Facultății de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova.

Potrivit Constituției, Înalta Curte este constituită din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi dintre ei sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii. La data de 16 august 2025, expiră mandatele a cinci dintre actualii membri ai Curții Constituționale”, menționează reprezentanții Parlamentului.

Acum o săptămână, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Parlamentul va înainta numirea a doi judecători la Curtea Constituțională. Potrivit acestuia, este vorba despre Liuba Șova și Nicolae Roșca.


Pub