Potrivit Procuraturii, cauzele penale au fost inițiate în anul 2022, de către Procuratura Anticorupție, în baza autosesizării și sesizării Autorității Naționale de Integritate.
Potrivit investigațiilor, în perioada februarie 2014 - decembrie 2017, învinuitul, deținând mandatele de deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, a dobândit, prin intermediul fiului său, pentru sine, mai multe bunuri imobile (apartament, teren pentru construcții, casă individuală de locuit), valoarea cărora depășește substanțial valoarea mijloacelor dobândite din sursele licite de venit.
„Investigațiile financiare paralele dispuse și efectuate în cauză au relevat faptul că, în perioada menționată, ex-deputatul, împreună cu soția și fiul său au obținut din surse licite mijloace cumulate în sumă de 1 781 397 lei (salarii, pensii, dobânzi, prețul pentru înstrăinarea unui imobil și burse), precum și au realizat cheltuieli, în aceeași perioadă de timp, în valoare de 3 387 395 lei, incluzând aici toate cheltuielile de întreținere, cheltuielile suportate pentru procurarea serviciilor, cheltuieli legate de suplinirea conturilor bancare, inclusiv cheltuielile pentru achiziționarea bunurilor imobile sus-indicate.
Tot ex-deputatul, fiind persoană cu funcție de demnitate publică și subiect al declarării, nu a inclus în declarațiile de avere și interese personale, completate, semnate digital și transmise electronic în anii 2017, 2018, 2019 și 2020, o vilă de vacanță cu terenul aferent, dobândite în 2005, precum și un apartament situat în or. Chișinău, dobândit în 1996.
De asemenea, acesta, având scopul creării unei aparențe false cu privire la veniturile dobândite și majorării neîntemeiate a acestora, cu suma totală de aproximativ 440 000 lei, a inclus date incomplete sau false în declarațiile de avere și interese personale”, menționează reprezentanții Procuraturii.
În cadrul aceleași cauze penale este învinuit și fiul acestuia, căruia i se încriminează participarea în calitate de complice la comiterea infracțiunii îmbogățirea ilicită a unei persoane cu funcție de demnitate publică.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și confiscării, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor ce aparține învinuitului, în valoare de aproximativ 1 630 632 lei MDL.
Patru ex-deputați au fost reținuți pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor din data de 2 februarie 2022.
La data de 2 februarie 2022 procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu ofițerii Serviciul de Informații și Securitate și ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, au descins cu percheziții la mai multe adrese. Perchezițiile s-au efectuează în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova, fiind vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!