Rezultatul perchezițiilor în casa și mașina contabilei PSRM: Ce au găsit procurorii
Procuratura Anticorupţie, informează că, în rezultatul percheziţiilor efectuate, astăzi 20 august 2022, la domiciliul și automobilul contabilei partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, a fost depistat şi ridicat de către procurori, telefonul mobil al persoanei vizate, care fiind examinat la faţa locului în vederea aprecierii relevanţei pentru cauza penală, în conţinutul acestuia au fost depistate conversaţii efectuate de către aceasta cu diverse persoane atât prin SMS, cât și prin intermediul aplicațiilor online: “Telegram”, “Viber”, “WhatsApp” referitor la circumstanțele finanțării partidului politic vizat.
Foto: UNIMEDIA
La fel, în cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate documente şi dispozitive informatice, care urmează a fi examinate şi apreciate în ansamblu cu alte probe administrate în cauza penală investigată.

„Totodată, menţionăm că, contabila PSRM este cercetată în stare de libertate, în privinţa acesteia începând cu 05 august 2022, fiind aplicată măsura preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea, având interdicţia de a comunica şi interacţiona direct sau mijlocit cu persoanele implicate în cadrul acestei cauze penale.

Reamintim că, persoana vizată este învinuită de complicitate împreună cu fostul şef de stat și alte persoane de acceptarea finanțării partidului politic “PSRM” din partea grupului criminal creat și condus de Plahotniuc Vladimir, falsificarea rapoartelor de gestiune financiară a partidului politic “PSRM” pentru anii 2018 și 2019, falsificarea documentelor oficiale de către două sau mai multe persoane şi spălarea de bani de către un grup criminal organizat.

Acţiunile de urmărire penală pe acest caz sunt în curs de desfăşurare, la finalizarea cărora, Procuratura Anticorupţie va veni cu informaţii suplimentare.

Subsecvent, ținem să menţionăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, menționează PA.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu o reacție, după ce procurorii au descins astăzi la domiciliu contabilei Partidului Socialiștilor. Dodon susține că a cunoscut-o pe aceasta în perioada când era în fruntea formațiunii. „Pot spune că e o persoană decentă, omenoasă, modestă. Ea și colegii ei tot timpul au respectat legislația și toate normele profesionale”, a scris ex-președintele pe pagina sa de Facebook.

Partidul Socialiștilor condamnă perchezițiile de astăzi la domiciliu contabilei partidului. PSRM susține că sunt niște „metode murdare utilizate de sistemul represiv al guvernării împotriva opoziției”, ia PSRM a respectat legea și a susținut reformele menite să consolideze statul de drept.



Pub