4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Schemele de tratament al unor maladii vor fi actualizate din 1 aprilie

Schemele de tratament cu medicamente deja existente în lista celor compensate a unor maladii în cadrul staționarului de zi, cabinete de proceduri şi la domiciliu vor fi actualizate începând cu data de 1 aprilie 2023.

Foto: UNIMEDIA

Consiliul pentru medicamente compensate a decis să aprobe schemele de tratament actualizate în baza protocoalelor clinice naționale și standardelor medicale de tratament pentru următoarele maladii prioritare, frecvent întâlnite în practica medicului de familie: bolile aparatului digestiv, ale sistemului osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv, ale aparatului urinar, bolilor endocrine, de nutriţie şi metabolism.

Aceste scheme vor fi elaborate în mod separat pentru copii și, respectiv, pentru adulți, cu ajustarea dozelor și duratei de tratament.

Astfel, pentru tratamentul maladiilor aparatului digestiv vor fi incluse preparatele cu denumirile comune internaționale rabeprazolum și pantoprazolum. Pantoprazolum va fi prescris tuturor pacienților cu ulcer gastric și duodenal, conform indicațiilor medicale. Schemele de tratament ale aparatului digestiv vor mai fi completate cu diuretice, antibioticele ceftriaxonum și ciprofloxacinum pentru tratamentul cirozei hepatice decompensate la adulți.

Tratamentul artritei reumatoide, psoriazică, reactivă, precum și a gutei la adulți, se va completa cu preparate antiinflamatoare nesteroidiene, iar în cazul gutei - și cu medicamente din grupa glucocorticosteroizilor.

Copiii cu boli osteoarticulare vor beneficia de tratament pentru șase maladii noi care sunt și boli rare: artrita juvenilă idiopatică, lupusul eritematos sistemic, dermatomiozita juvenilă, febra reumatismală acută, vasculitele primare sistemice, sclerodermia sistemică.

De asemenea, a fost revizuit modul de administrare și durata tratamentului pentru medicamentul sulodexidum în tratamentul diabetului zaharat + angiopatiile, nefropatia diabetică.

Medicamentul cu denumirea comună internațională leflunomidum a fost trecut de la tratamentul episodic al artritei la tratamentul de durată al bolilor de sistem şi autoimune, acesta fiind compensat integral pentru adulți și copii.

Pacienții cu pielonefrită cronică, atât adulții cât și copiii, vor beneficia de tratament antibacterian în formă injectabilă.


Pub