6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
Donald Trump refuză să recunoască rezultatele alegerilor din SUA. Între timp, pandemia face ravagii

Centrul pentru controlul bolilor din SUA a anuntat ca încă 40 de mii de americani ar putea fi răpuși de Covid în următoarele trei săptămâni. Totuși, de agravarea pandemiei de coronavirus nu pare să se mai ocupe nimeni, scrie stirileprotv.ro.

Foto: Trump

Au trecut 10 zile de când Donald Trump neagă rezultatele alegerilor prezidentiale. Acum, acuză o societate de tehnologie, specializată în vot electronic, că ar fi orchestrat o fraudă electorală masivă în favoarea rivalului său, Joe Biden.

Cum guvernanţii de la Washington au alte priorităţi, medicii, experţii în sănătate publică şi responsabilii locali îşi multiplică apelurile şi recomandările.

Dr. Chris Murray, Universitatea Washington: „Modelul nostru care anticipează 2.200 de decese zilnic la jumătatea lunii ianuarie s-ar putea dovedi optimist. Da, categoric, e loc de mult mai rău”.

Primăriţa oraşului Chicago, al treilea cel mai populat oraş din Statele Unite, îi imploră pe localnici să nu mai iasă din case dacă nu merg la muncă sau la şcoală.

Lori Lightfoot, primarul din Chicago: „Staţi acasă dacă nu aveţi motive foarte întemeiate să ieşiţi, nu invitaţi oameni la voi şi anulaţi-vă toate planurile de Ziua Recunoştinţei”.

În statul New York, autorităţile iau în calcul să închidă iar şcolile, pe măsură ce rata de pozitivare se apropie de 3%.

Bill De Blasio, primarul orașului New York: „Trebuie să fim drastici acum, să facem orice e posibil ca să rezistăm până ajunge vaccinul”.

Dr. Anthony Fauci: „Sper să putem depăşi acesta oboseală şi lehamite de COVID, în care oamenii sunt atât de epuizaţi de toate restricţiile, încât simt că vor să se dea bătuţi. Nu ne putem permite asta! Ba dimpotrivă, trebuie să fim şi mai stricţi în respectarea măsurilor, în aşteptarea vaccinului salvator”.

Medicul Michael Osterholm, numit recent consilier al preşedintelui ales Biden, sugerează o carantină naţională, cu sprijin economic pentru cei afectaţi.

Dar mai sunt mai bine de două luni până la instalarea noii administraţii, iar Donald Trump continua să refuze să predea treptat puterea.

Donald Trump: „Când o fi să plec de la Casa Albă, fie că în 4 ani, în 8 ani, 12 ori 16 ani”.

Aseară, republicanul scria pe Twitter ca un sistem software de vot electronic, numit Dominion, ar fi „șters” 2,7 milioane de voturi în favoarea lui şi a alocat sute de mii rivalului său democrat, în Pennsylvania şi în alte state.

Respingând acuzaţiile de fraudă, Departamentul pentru Securitate Internă susţine că scrutinul din 2020 pentru Casa albă „a fost cel mai sigur” din istoria Statelor Unite.

Laurence Tribe, co-fondator al American Constitution Society: „Singura fraudă aici este afirmația frauduloasă a președintelului că ar fi existat o fraudă electorală masivă”.

Într-un comunicat, Departamentul pentru Securitate Internă afirmă: „Nu există nicio dovadă că vreun sistem de votare a şters sau a pierdut voturi, a schimbat voturi sau că ar fi fost în vreun fel compromis”.

Reporter din SUA: „Ce efect au pentru țara noastră aceste false afirmații de fraudă electorală, pe scară largă?”

Barack Obama: „În parte sunt motivate, pentru că președintelui nu-i place să piardă, niciodată nu recunoaște un eșec. Însă acesta este încă un pas nu doar pentru delegitimizarea viitoarei administrații Biden, ci a democrației americane, în general. Este o cale periculoasă”.


Pub