22,91 lei/l Benzină coboară sub 23 lei/l la 22,91 lei/l, motorină 19,40 lei/l; noile prețuri ANRE pentru săptămână la pompă 700 Peste 700 permise de conducere anulate pentru fraudă la examene teoretice la Bălți și Edineț; șeful ASP anunță 170 anchete 51.000 lei 51.000 lei furați unei femei de 61 ani în bancă; 2 tineri reținuți după fugă cu BMW, 27.000 recuperați 16 Băiat de 16 ani bătut până la moarte la Edineț; suspect de 39 ani reținut 72 ore pentru omor
Scandal la spitalul „Gh. Paladi”: Mai mulți angajați acuză directoarea de mai multe ilegalități. Primăria va iniția o anchetă. Ce spune șefa instituției

Scandal la SCM „Gheorghe Paladi”. Într-o sesizare depusă la CNA și Inspecția Financiară, șefa instituției este acuzată de „încălcări în procesul gestionării spitalului, inclusiv în procedurile achizițiilor publice, încălcări ale disciplinei și a regimului de muncă”. În cadrul ședinței Primărie, viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a declarat că instituția s-a autosesizat pe marginea cazului și va iniția o achetă. La rândul său, solicitată de UNIMEDIA, șefa spitalului a venit cu o reacție.

Foto: invest.chișinău.md

„Subsemnata, D. COLȚA, jurisconsult al IMSP Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, prin prezenta, am obligația să vă aduc la cunoștință că, la data de 11.05.2023 m-am adresat către Ministerul Sănătății cu o petiție referitor la ilegalitățile admise de către dna L. Mihalcean, director interimar al IMSP SCM „Gheorghe Paladi” în procesul gestionării spitalului, referitor la multiplele încălcări comise de ultima, inclusiv în procedurile achizițiilor publice, încălcările disciplinei de muncă care le admite, încălcând regimul de muncă în calitate de director interimar al Instituției, efectuând ilegal operații în cadrul orelor de muncă în calitate de director, munca la UMSF la catedră și în calitate de medic obstetrician-ginecolog.

Reiterez că, solicitarea către Ministerul Sănătății de a efectua un control al faptelor expuse în petiție cu regret nu au fost satisfăcute. În urma examinării petiției, Ministerul Sănătății a redirecționat petiția menționată către Consiliul Municipal Chișinău, însă până în prezent nu am primit nici un răspuns și nu au fost întreprinse careva măsuri corespunzătoare. 

Suplimentar menționez că, pe parcursul ultimei perioade de timp lucrurile nu s-au îmbunătățit, situația se agravează zilnic, au apărut circumstanțe noi, ilegalitățile continuă, atmosfera psihologică în spital devine tot mai insuportabilă”, se menționează în sesizare.

În cadrul ședinței operative a Primăriei, viceprimarul Ilie Ceban a declarat că instituția s-a autosesizat pe marginea cazului și va dispune crearea unei comisii de anchetă, care va examina cele indicate în petiție.

Totodată, solicitată de UNIMEDIA pentru un comentariu, șefa spitalului a declarat următoarele: „Îmi fac munca conștiincios, conform legii și strict îmi îndeplinesc atribuțiile de serviciu. Sunt mai curând neplăceri personale care nu se admit în activitatea zilnică. O anchetă de serviciu din partea Fondatorului ar arăta toate aceste lucruri. Sunt pentru o abordare corectă, echidistanta și nu-mi este frica de acuzațiile aduse. Toate acțiunile mele sunt documentate”, a comunicat Luminița Mihalcean.

Raport_DGAMS (1) by UNIMEDIA on Scribd


Raport_DGAMS (1) by UNIMEDIA on Scribd


Pub