„Reiterăm că misiunea noastră este să contribuim la prevenirea și la contracararea amenințărilor la adresa securității naționale, iar scopul este să curmăm oricare activitate ilicită cu reducerea impactului acestora în viața cetățenilor.
Asemenea declarații după natura lor țin de infracțiuni deosebit de grave împotriva securității statului și a celei publice, iar în cazul în care exista indicii suficiente cu privire la ilegalitățile menționate, considerăm necesară adresarea la organele de ocrotire a normelor de drept în vederea investigării acestora.
Vă asigurăm că SIS urmărește îndeaproape fenomenele și procesele cu tangență la securitatea națională iar despre eventualele vulnerabilități și riscuri depistate sunt informați beneficiarii legali pentru a lua deciziile de rigoare”, prezintă comunicatul emis de SIS.
Primarul a cerut responsabililor din primărie să raporteze despre „etapa la care se află privind piroliza și dacă nu există blocaje de la autoritățile centrale în acest sens”, solicitând „un raport privind ceea ce ține stația de pompare de pe râul Nistru, cu riscurile care sunt astăzi, ținând cont de faptul că debitul apei este foarte jos”.
Edilul capitalei, Ion Ceban, a declarat în cadrul ședinței Primăriei că ar fi informat „despre posibilitatea aruncării în sistemului de canalizare a unor pastile, pentru ca nu cumva în Chișinău să nu existe un an” în care să nu fie miros urât.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!