Nikki Valentine, una din pasagere, a declarat pentru CBC News că una dintre roțile avionului nu s-a desfășurat corespunzător la aterizare.
„Avionul a început să se așeze la un unghi de aproximativ 20 de grade spre stânga și, în momentul în care s-a întâmplat acest lucru, am auzit un zgomot destul de puternic, care părea aproape un zgomot de prăbușire, în timp ce aripa avionului a început să derapeze de-a lungul pistei, împreună cu ceea ce presupun că a fost motorul”, a spus ea.
Pasagera a povestit că avionul a derapat apoi pe pistă pe o distanță „decentă”, în timp ce piloții încercau să oprească avionul.
„Avionul s-a zguduit destul de mult și am început să vedem foc pe partea stângă a avionului și a început să iasă fum pe geamuri”, a spus ea.
O declarație emisă de aeroport a precizat că incidentul a implicat zborul Air Canada 2259, care era operat de PAL Airlines. Incidentul a avut loc în jurul orei locale 21:30. Declarația nu precizează câte persoane se aflau în avion.
Persoanele aflate la bord au fost evacuate, iar apoi duse într-un hangar pentru a putea primi îngrijiri medicale. Valentine estimează că capacitatea avionului era de aproximativ 80 de pasageri.
Ea a spus că avionul era plin în mare parte și că a fost nevoie de până la două minute pentru a-i evacua pe toți din avion.
„O parte a avionului era în flăcări, așa că toată lumea se cam grăbea să coboare – dar o grabă organizată”, a spus ea.
Valentine, care a vorbit cu CBC din hangarul în care au fost duși mulți pasageri, a declarat că pasagerii nu par să fi suferit răni care să le pună viața în pericol, dar au fost zguduiți.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!