Scrisoarea „de dincolo” a mamei
Am găsit în geanta mamei o scrisoare, un ultim răvaș scris cu mâna ei, înainte de operația care a ucis-o… Este pentru prima dată când mama a vorbit despre moarte, în viața ei și a făcut-o în tăcere, singură, pe un hol de spital, simțind probabil, cu înfrigurare că a ajuns pe mâna unor măcelari „fără omenie”:
„Râdem, râdem, dar moartea e scroafă în coteț. Așteptarea nu-i așa plăcută. Îi iau pe cei de urgență - cine dă mai repede acela…
N-ai ce face, s-a pierdut omenia. Te repară pe o parte, te omoară pe alta. Nu zic că munca nu-i grea, dar să dea cine poate…
Sunt niște lucruri la care nu găsești explicații. E prea aglomerat la urgență. Nu se uită nimeni la tine, ei toți sunt în colaborare unul cu altul”.
Acest răvaș, scris cu mâna, demonstrează că mama a fost ucisă în spitalul din Iași, iar ea a simțit că s-a încredințat unor „medici” care vedeau la ușa sălii de operații doar sume de bani, nu suflete, nu vieți, nu oameni.
În dimineața când mama urma să fie operată de „profesorul” Grigore Tinică, asistenta i-a luat telefonul, iar noi nu am avut nicio legătură cu ea. Nici până astăzi noi nu putem afla ora la care ea a fost operată și cât a fost ținută în coridor, în „pregătire” de intervenție. Numai Dumnezeu știe prin ce a trecut și în ce stare a ajuns pe masa de operație, unde a suportat trei atacuri cerebrale, ignorate de Grigore Tinică și Grigore Arcan.
Solicităm Colegiului Medicilor să ia atitudine față de monstruozitățile care se comit la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași și să oprească acest conveier pus în funcție de adevărați măcelari, ascunși după halatul alb de „doctor”.
O femeie din Republica Moldova a murit la un spital din Iași, unde a mers pentru o intervenție chirurgicală pe cord. Aceasta urma să decurgă „ușor și fără riscuri”, după asigurările oferite în aceste sens de profesorul Grigore Tinică, pe care familia Valentinei Oleinic îl acuză, alături de anestezistul Grigore Arcan, de neglijență gravă, care a condus la moartea pacientei. „Cimitirul lui Tinică s-a mai mărit cu un înger. Pentru ei, mama noastră este o persoană care pur și simplu „nu a avut noroc”. De fapt, el are dreptate - mama noastră nu a avut noroc și a ajuns pe mâna acestor măcelari - Grigore Tinică și Grigore Arcan. Ei ne-au ucis mama. Ei ne-au distrus viața. Ei au ucis-o nu doar pe mama, dar și pe noi”, scriu pline de durere fiicele Valentinei. Familia Oleinic a depus o plângere și la Colegiul Medicilor din România, prin care cer investigarea cazului și aplicarea sancțiunilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!