6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
Producător al filmului „Wolf of Wall Street”, arestat pentru spălare de bani

Riza Aziz, producător al filmului „Wolf of Wall Street”, a fost arestat, joi, în Malaezia, pentru spălare de bani, informează Variety.

Foto: Variety

Arestarea lui Aziz face parte din scandalul în care este implicat fostul prim-ministru malaezian Najib Razak.

Aziz, fiul vitreg al lui Razak, a fost reţinut la joi, la prânz, de Comisia Anticorupţie din Malaezia şi eliberat pe cauţiune la scurt timp. El urmează să apară vineri în faţa unei curţi de justiţie pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

Riza Aziz a fost cofondator al Red Granite Pictures, care a produs filmul lui Martin Scorsese din 2013. Între producţiile în care a fost implicată compania se numără „Dumb and Dumberer To” şi „Daddy’s Home”.

Procurorii americani au susţinut că cele trei filme au fost finanţare de Red Granite folosind bani din fondul 1Malaysia Development Berhad (1MDB), lansat în 2009 de Najib Razak, prim-ministrul Malaeziei.

Deşi Najib Razak nu a fost subiectul niciunui proces, mai mulţi asociaţi ai săi, inclusiv fiul său vitreg, Riza Aziz, au fost numiţi de procurorii americani. Najib Razak şi Riza Aziz au respins acuzaţiile.

Razak şi soţia lui, Rosmah Mansor, sunt acuzaţi de autorităţile malaeziene. El, de abuz de putere, ea, de spălare de bani.

Sursa - news.ro


Pub