„Văd că au dispărut din setul cela tradițional de întrebări, teme de înalt interes, aeroportul. Ați observat că din iunie încoace a dispărut tema. Nu vă mai interesează, atât de intens a fost speculată de toți cei care care îi vedeți pe cei din președinție și Parlament. Nu vă interesează? Că oricum e legat și de Șor, din câte înțelegem și de alții.
Vă amintiți istoria foarte îndelungată cu aeroportul cu guvernul precedent și cel anterior guvernului precedent, câte adresări în instanțe, până la urmă în acest an, aeroportul de la Chișinău în primul rând plătește jumătate din taxă o plătește în buget, din 9 euro, 4,5 vin la buget, e adevărat că nu prea se grăbesc să plătească pentru că nici nu au zboruri, dar ei plătesc jumătate din acea taxă care merge pentru susținerea păturilor vulnerabile în acel fond de susținere socială”, a menționat Chicu.
Fostul premier a afirmat că deși au fost atacați prin arbitraje, poziția Guvernului a rămas fermă, iar noua conducere are toate condițiile pentru a prelua aeroportul.
„În al doilea rând, în iunie, Agenția Proprietății Publice a găsit temei juridic pentru rezilierea contractului, i-am notificat că timp de 180 de zile proprietarul trebuie să restituie activele statului, suntem în proces. E adevărat că ne-au atacat prin curți, prin arbitraje, dar poziția noastră este fermă că așa este, ei nu au îndeplinit acele condiții ale contractului și în mod normal, următorul guvern, conducerea noua trebuie să se ducă să preia aeroportul pentru că sunt toate condițiile”, a conchis fostul premier.
În luna mai a anului curent, acționarul companiei concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău „Avia Invest” a depus o plângere împotriva Republicii Moldova la Curtea de Arbitraj Internațional de la Stockholm. Ulterior, Agenția Proprietăți Publice a venit cu o reacție.
Peste o zi, Chicu a anunțat că Guvernul va începe procedura de insolvabilitate a companiei Avia Invest. „Avia Invest a intrat în incapacitate de plată. Conturile au fost blocate. Statul va declanșa chiar astăzi procedura de insolvabilitate”, a declarat Chicu.
Agenția Proprietății Publice a reziliat contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent, încheiat cu SRL „Avia Invest” și a solicitat restituirea bunurilor Aeroportului Internațional Chișinău, anunță APP într-un comunicat. Decizia a fost luată pe 8 iulie, după ce instituția statului a constatat restanțe la îndeplinirea contractului din partea companiei concesionare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!