22,79 lei/l prețul actual pentru benzina COR 95, în scădere cu 7 bani 70% din angajați raportează extenuare sau sunt la limita epuizării 6,86% rata inflației anuală în septembrie, a treia lună de reducere 1 miliard valoarea bancnotelor false capturate în Portul Constanța
Vadim Ceban: Rezilierea contractului cu Gazprom ar fi extrem de inoportună, mai ales dacă vorbim de asigurarea țării cu energie electrică

Președintele Companiei MoldovaGaz dă asigurări, în plin sezon de încălzire, că țara dispune de rezerve cu volume suficiente de gaze naturale și, indiferent de situații, care ar putea apărea pe parcursul iernii, cetățenii, „cel puțin de pe malul drept, nu vor rămâne fără gaze naturale”. Într-un interviu pentru logos-press, Vadim Ceban a vorbit despre riscurile întreruperii tranzitului de gaze pe teritoriul Ucrainei, după 1 ianuarie 2025, relații cu Gazprom și eventuale riscuri ale întreruperii livrărilor de gaze naturale de către concernul rus.

Foto: UNIMEDIA

„Să vorbim acum despre renunțarea la livrările de la Gazprom, în opinia mea, este prematur și rezilierea contractului, în situația de astăzi, este extrem de inoportună. MoldovaGaz menține relații absolut normale, de lucru, cu acționarul rus, însă, la nivelul Guvernului aceste relații sunt practic la minim.

Gazul rusesc ar putea tranzita teritoriul Ucrainei și după anul nou, dar pentru aceasta este nevoie de negocieri guvernamentale și înțelegeri foarte clare pe condițiile în care urmează să se desfășoare un atare proces.

Mai mult, partea rusă, invocând motive comerciale, în orice moment poate rezilia contractul. În primul rând, pentru nereglementarea chestiuni legate de datorii - o componentă importantă a documentului. Mai este și situația excepțională legată de lipsa unui contract de tranzitare a teritoriului Ucrainei”, a explicat președintele MoldovaGaz.

Potrivit lui Vadim Ceban, există mai multe soluții și pentru situația în care din 2025 Ucraina nu va prelungi contractul cu Rusia privind tranzitarea gazului spre europa, inclusiv spre Republica Moldova. „Această chestiune este mereu în discuții, inclusiv cu reprezentanții Guvernului. Există mai multe soluții și, indiferent de situație, cel puțin malul drept va fi asigurat cu gaze naturale, pe căi alternative. Noi însă am făcut deja suficiente rezerve, care se păstrează la traderi și pot fi livrate în orice moment, la solicitare. Eu, totuși, sper că va putea fi realizată tranzitarea Ucrainei, chiar și în lipsa unui contract între Gazprom și Naftogaz”, a declarat Vadim Ceban.

Probleme în asigurarea țării cu gaze naturale nu se prevăd. Alta este situația la capitolul energie electrică. Asta pentru Moldova este asigurată cu energie de Centrala de la Cuciurgan, unde și se livrează întreg volumul de gaz contractat de la Gazprom.

„Livrarea gazelor în formatul actual ar putea să nu mai poată fi realizată, după anul nou, din cauza situației cu tranzitarea Ucrainei. Asigurarea cu gaz prin alte căi ar fi posibilă, însă evident prețul va fi cu totul altul, ceea ce automat se va reflecta în prețul la energia electrică pe care o cumpără Moldova de la Centrala Cuciurgan. Alt preț va fi și în orice altă alternativă care poate fi identificată”, a explicat Vadim Ceban.

Consumul de gaze a crescut simțitor, odată cu începutul sezonului de încălzire. Potrivit MoldovaGaz, volumul a crescut cu 27,8 milioane m3 de gaze și a ajuns la 45,6 milioane. Totodată, 99% dintre cetățeni și-au achitat în totalitate facturile la gaz, potrivit datelor pentru luna octombrie 2024.


Pub